Biro Rozalia-Ibolya
Preşedintele Comisiei pentru politică externă, întrevedere cu ambasadorul Regatului Maroc
Ultima Ora Politic

Preşedintele Comisiei pentru politică externă, întrevedere cu ambasadorul Regatului Maroc

Marţi, 8 octombrie 2019 a.c., Biró Rozália-Ibolya, preşedintele Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaţilor, a avut o întrevedere cu E.S. Hassan ABOUYOUB, ambasadorul Regatului Maroc la Bucureşti.

Doamna preşedintele Biró a apreciat importanța relațiilor bilaterale dintre România și Regatul Marocului, menționând potenţialul existent, economic şi uman care, în viitor, va trebui să fie mai bine valorificat prin promovarea de acțiuni și proiecte comune în domenii ca cel economic, cultural și academic.

Părțile au fost de acord că prin semnarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană, și prin ridicarea parteneriatul dintre Regatul Maroc și UE la rangul de „statut avansat”, Marocul a avut mult de câștigat pe plan internațional.

Domnul ambasador și-a prezentat obiectivul de a dezvolta legăturile parlamentare dintre cele două țări, precum și necesitatea întăririi legăturilor bilaterale în domeniul economiei, educației și comerțului.

Doamna președinte a invocat importanța diplomației parlamentare ca factor esențial în revitalizarea relațiilor dintre cele două state. La nivelul Comisiilor pentru politică externă, cât și la nivelul Grupurilor parlamentare de prietenie dintre România și Regatul Maroc trebuie promovate inițiative care să aducă mai aproape țările noastre. Pentru consolidarea dialogului bilateral un rol important îl au și comunitățile locale care, prin parteneriate solide, extind și diversifică cooperarea. Cu această ocazie, doamna Biró  a lansat o invitație domnului ambasador de a vizita Oradea și de a începe discuții cu reprezentanți ai autorităților locale și cu mediul universitar și academic.

Ambasadorul marocan a apreciat poziţia României ca actor regional şi global, considerând că ţara noastră trebuie să se manifeste mai activ în revigorarea relaţiilor economice dintre cele două ţări, dar şi în alte domenii de interes comun – educaţie, cultură, turism şi cooperarea în cadrul organizaţiilor internaţionale. Domnul Hassan ABOUYOUB a lansat propunerea ca România să-și asume un rol mai important în dezvoltarea parteneriatului extins UE-Africa .

Domnul ambasador și-a manifestat interesul de a promova un dialog consolidat bilateral, a propus organizarea de către Comisiile de politică externă ale celor două state, anul viitor, în Maroc, un seminar parlamentar.

Ambele părți au subliniat importanța diplomaţiei parlamentare în extinderea şi diversificarea relaţiilor bilaterale, apreciind oportunitatea, în viitorul apropiat, a schimbului de vizite la nivelul Comisiilor parlamentare de specialitate și a Grupurilor parlamentare de prietenie.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii