Președintele a promulgat Legea care introduce 16 ani de învățământ obligatoriu în România
Ultima Ora Politic Social

Președintele a promulgat Legea care introduce 16 ani de învățământ obligatoriu în România

Legea care mărește durata învățământului obligatoriu de la 11 la 16 ani până în 2030 a fost promulgată de Președintele României, Klaus Iohannis. Este vorba despre Legea pentru modificarea Legii educației naționale nr. 1/2011. Proiectul de lege a fost inițiat de un grup de 19 parlamentari UDMR în frunte cu Szabo Odon și șapte parlamentari PSD. Mircea Miclea, fost ministru al Educației, avertiza în urmă cu o lună că învățământul obligatoriu până la clasa a XII-a ”e o modalitate populistă de a salva normele personalului didactic”.
Documentul prevede creșterea duratei învățământului obligatoriu în felul următor:
  • până în 2020 – devin obligatorii grupa mare de la grădință și clasele a XI-a și a XII-a – 14 ani în total
  • până în 2023 – grupa mijlocie – 15 ani în total
  • până în 2030 – grupa mică – 16 ani de învățământ obligatoriu.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat (cameră decizională) anul trecut, pe 7 mai (cu 76 de voturi pentru și 27 împotrivă). Președintele României l-a contestat la Curtea Constituțională pe 7 iunie, pe motive de tehnică legislativ. Judecătorii CCR au admis sesizarea și au declarat actul neconstituțional, pe motiv că fusese adoptat în aceeași zi cu alte două modificări ale aceleiași legi și că nu fuseseră corelate între eleaceste modificări (obiecții ridicate de Președintele României). Întoarsă automat la reexaminare în toamnă, legea a fost votată pe 12 decembrie de Cameră. Pe 4 martie a ajuns pe ordinea de zi-vot final la Senat. Senatul a adoptat-o și a retrimis-o la promulgare. Președintele nu poate respinge de la promulgare un proiect de lege decât o singură dată, scrie edupedu.ro.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.