Prefectul a luat decizia. Patru localităţi din județul Arad cu focare de COVID-19 au intrat în carantină 1
Ultima Ora #coronavirus Sănătate Social

Prefectul a luat decizia. Patru localităţi din județul Arad cu focare de COVID-19 au intrat în carantină

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Arad a decis, vineri seară, să pună în carantină patru localităţi în care există focare de COVID-19, respectiv Gurahonţ, Bonţeşti, Seleuş şi Moroda, iar măsura a fost confirmată, sâmbătă dimineaţă, printr-un ordin al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

„Propunerea carantinării acestor localităţi a fost făcută de Direcţia de Sănătate Publică Arad, în urma creşterii numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus, iar CJSU a aprobat măsura.

Carantina a intrat în vigoare de astăzi, când a fost emis un ordin de către şeful DSU, domnul Raed Arafat”, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, prefectul judeţului Arad, Gheorghe Stoian.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.