FOTO. ȘOC. Portar român de 18 ani, ucis în Spania de un șofer drogat care a fugit de la locul accidentului

Durere în comunitatea românească din Spania după moartea lui Daniel Sorin Mureșan, un tânăr portar român de numai 18 ani, care și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în provincia Málaga. Motocicleta pe care o conducea a fost lovită violent de un autoturism care a pătruns pe contrasens, în zona localității Coín, impactul fiind fatal.

Accidentul s-a produs luni, 10 noiembrie, în jurul orei 17:30, pe șoseaua A-355, între kilometrii 12 și 13, unde în eveniment au fost implicate trei autoturisme și o motocicletă. Pe lângă moartea lui Daniel, alte trei persoane au fost rănite ușor.

Daniel Sorin Mureșan
Daniel Sorin Mureșan

Șoferul care a provocat tragedia a fugit de la locul accidentului, prezentându-se ulterior la sediul Gărzii Civile din Coín. Testele efectuate au indicat consum de substanțe interzise, iar ancheta continuă pentru stabilirea responsabilității și încadrării legale.

Moartea tânărului a îndoliat cluburile la care a evoluat și lumea fotbalului din zonă. Daniel jucase pentru mai multe echipe din provincia Málaga, printre care CD Puerto Malagueño, Mortadelo, Coín și Club Deportivo Cártama. Antrenorii și colegii îl descriau ca un sportiv talentat și un tânăr respectat și apreciat.

Mesajele de condoleanțe din partea cluburilor vorbesc despre o pierdere grea și despre un drum sportiv frânt prea devreme.

Familia, prietenii și comunitatea românească din Spania sunt în stare de șoc, în timp ce autoritățile continuă cercetările.