Campionul mondial la înot, David Popovici și-a propus să ajute cinci frați muzicieni, care au mare nevoie de bani, fapt pentru care a lansat o campanie de donații.
„Sunt tare bucuros pentru sprijinul pe care l-am primit din partea oamenilor, în perioada asta!
Dacă în 10 zile am reuşit, împreună, să strângem peste 34.000 de euro – şi aş vrea să mulţumesc fiecărui donator – am încredere că suntem şi mai mulţi, iar puterea noastră este şi mai mare, pentru a ajunge la întreaga sumă de care este nevoie.
Îmi doresc din tot sufletul să adunăm împreună banii necesari, iar mâine, de ziua mea, să îi pot strânge în braţe pe Andrei, Matei, Bogdan, David, Teodor şi să le spun: <Am reuşit!>”, a spus Popovici.

Pentru ca cei 5 fraţi să îşi poată urma pasiunea fără nesiguranţa zilei de mâine, este necesară strângerea sumei de 45.000 de euro.
Iniţiativa aparține Hope and Homes for Children, Fundaţie al cărei Ambasador este David Popovici, îşi propune să le ofere liniştea unui cămin al lor şi şansa de a avea propriul drum către lumea muzicii.
Cei cinci frați muzicieni au peste 100 de medalii: Andrei cântă la vioară şi a absolvit Conservatorul; Matei şi Bogdan studiază pianul, trec în anul II la Conservator; Teodor şi David, în clasa a XII-a la canto clasic, respectiv chitară, se pregătesc amândoi pentru aceeaşi facultate.
