Pompier cu arsuri grave, trimis la Viena. Sistemul sanitar românesc a rămas la nivelul din timpul tragediei „Colectiv”
Incendiu puternic la Galaţi. 3 imobile în flăcări. 2 pompieri răniţi în intervenţie
Ultima Ora Politic Sănătate Social

Pompier cu arsuri grave, trimis la Viena. Sistemul sanitar românesc a rămas la nivelul din timpul tragediei „Colectiv”

Un pompier care a fost rănit în timp ce intervenea pentru stingerea unui incendiu de vegetație lângă Băile Herculane a fost trimis la Viena pentru îngrijiri. În România nu ar fi avut nicio șansă, spun medicii.

Pompierul, în vârstă de 48 de ani, acționa alături de colegi pentru stingerea incendiului de vegetație care a izbucnit în apropierea localităţii Eșelința la jumătatea săptămânii.

Bărbatul nu a mai reușit să se ferească de flăcări și a fost rănit în timpul acestei misiuni.

„Acesta a fost surprins de flăcări în urma căderii de pe versant a unui trunchi de copac şi a aprinderii vegetaţiei uscate din apropierea pompierului. Pompierul a primit ajutor medical de urgenţă de la paramedicii SMURD, care l-au şi transportat la CPU Orşova, ulterior, acesta fiind transportat de un echipaj SAJ în municipiul Drobeta Turnu Severin, de unde a fost preluat de către elicopterul SMURD şi transportat la spitalul din Timişoara”, a precizat ISU Mehedinți.

Potrivit Știrilor TVR, colegii lui l-au scos din foc şi i-au acordat primul ajutor. Apoi, pompierul a fost transportat spre spitalul din Timișoara cu un elicopter SMURD.

Acolo doctorii au reușit să îl stabilizeze și s-a decis transferul către un spital din Viena, spre care a fost transportat cu o ambulanță.

Sătenii din Eşelniţa au stat cu teamă în ultimele zile, pentru că flacările se extindeau de la o oră la alta.

Pompierii sunt nevoiți să intervină pe pante abrupte, în zone în care nu pot pătrunde autospecialele. Intervențiile sunt și mai dificile din cauza vântului care dă putere focului.

Localnicii spun pentru TVR că de vină sunt cei celor care dau foc vegetației de pe terenurile lor pentru a-și curăța proprietățile.

De asemenea, incendii de vegetație uscată pot fi observate pe dealul Alin şi la Băile Herculane, în masivul Domogled.

Cei care își incendiază terenurile pentru a scăpa de vegetația uscată sunt amendați cu sume între 1.000 şi 2.500 de lei.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.