
Polițiștii l-au prins cu 230 de kilometri la oră. Oamenii legii l-au lăsat patru luni fără permis
Polițiștii au prins un șofer care rula 230 de kilometri la oră pe autostrada Deva-Nădlag.
”Poliţiştii Biroului de Poliţie Autostradă A1 Deva-Nădlac au depistat la data de 27 ianuarie a.c., în jurul orei 13.30, un autoturism condus de un bărbat de 29 de ani, din judeţul Maramureş.
Pistolul TrueCam a înregistrat o viteză de deplasare de 230 km./h., fiind depăşită viteza legală de deplasare cu 130 km./h. pe un tronson unde limita de viteză este de 100 km./h”, a transmis IPJ Arad.

Oamenii legii i-au aplicat o amendă de 3.300 de lei și i-au reținut permisul de conducere pentru o perioadă de patru luni.


