
Polițiștii fac 15 percheziții la firme de pompe funebre. VIDEO
Polițiștii din Gorj fac joi dimineața 15 percheziții la sediile sociale, la punctele de lucru și la domiciliile administratorilor a trei firme din domeniul pompelor funebre într-un dosar de evaziune fiscală.
”În această dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Gorj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, efectuează 15 percheziţii domiciliare, la sediile sociale, punctele de lucru şi domiciliile administratorilor a trei societăţi comerciale, în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală”, anunţă joi IPJ Gorj.
Din cercetări, poliţiştii au stabilit că reprezentanţii celor trei societăţi comerciale din judeţul Gorj, care au ca obiect de activitate servicii de pompe funebre, nu ar fi înregistrat în evidenţele contabile toate veniturile realizate din această activitate.

Prejudiciul cauzat în urma săvârşirii infracţiunii este de aproximativ 400.000 de lei.


