Polițiștii au făcut ravagii în weekend. Val de amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecție socială 1
Ultima Ora Economic Social

Polițiștii au făcut ravagii în weekend. Val de amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecție socială

Peste 2.300 de amenzi în valoare de 1,1 milioane de lei au fost aplicate la sfârşitul săptămânii trecute după controale în mari complexuri comerciale, hipermarket-uri, hale şi pieţe agroalimentare, terase şi locuri, mijloace de transport în comun din zona Bucureşti – Ilfov.

Aproape un sfert dintre aceste amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.

”În intervalul 17-19 iulie a.c., peste 900 de poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, cu sprijinul a aproximativ 400 de reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, Poliţiei Locale, Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti, Agenţiei Naţionale Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului Bucureşti şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti Ilfov, au efectuat verificări la peste 220 de operatori economici, precum şi în mijloacele de transport în comun, atât de suprafaţă, cât şi de subteran.

S-a urmărit respectarea prevederilor Legii nr 55 /2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, dar şi a altor norme privind protecţia cetăţeanului. În cele trei zile au fost verificate mari complexuri comerciale, hipermarket-uri, hale şi pieţe agroalimentare, terase şi locuri de agrement, mijloace de transport în comun, inclusiv din zonă celor cu regim taxi”, anunţă Poliţia Capitalei.

Au fost constatate şi aplicate 2.309 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 1.110.000 lei.

Din acest total:

  • 528 au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală,
  • 3 pentru nerespectarea modului de amenajare a teraselor, privind distanţarea fizică şi locul prevazut la mese,
  • 75 pentru încălcări ale normelor de convieţuire socială.

19 sancţiuni au fost aplicate  pentru situaţii ce cad sub incidenţa  legislaţiei privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite. 35 pentru abateri prevăzute în hotărârea de guvern privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, pentru încălcarea unor norme privind sănătatea publică şi a unor prevederi referitoare la normele sanitar-veterinare şi siguranţa alimentelor.

În domeniul rutier, pe parcursul acestei perioade au fost constatate şi aplicate peste 1. 600 de sancţiuni contravenţionale.

loading...

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii