PNL, după decizia instanței în cazul Laurei Codruța Kovesi. ”A fost săvârșit un vădit abuz” 1
Ultima Ora Politic

PNL, după decizia instanței în cazul Laurei Codruța Kovesi. ”A fost săvârșit un vădit abuz”

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, susţine că decizia instanţei în cazul Laurei Codruţa Kovesi dovedeşte că Secţia specială pentru investigarea magistraţilor a săvârşit un vădit abuz prin controlul judiciar impus.

„Am luat act de decizia instanţei de judecată în cazul Laurei Codruţa Kovesi, care a revocat măsura controlului judiciar în cazul acesteia impusă de procurorii Secţiei speciale de anchetare a magistraţilor. Practic, judecătorii confirmă suspiciunile potrivit cărora măsurile luate împotriva Laurei Codruţa Kovesi au reprezentat un abuz, fiind total nejustificate în raport cu cercetările efectuate”, spune Dancă, potrivit unui comunicat.

În opinia sa, acest fapt arată şi că activitatea Secţiei speciale de anchetare a magistraţilor, instituţie a cărei înfiinţare a fost criticată de experţii europeni, este concentrată să „intimideze la comandă politică magistraţii în înfăptuirea actului de justiţie”.

„Acţiunile Secţiei speciale s-au suprapus într-un mod deloc întâmplător cu etapele pentru desemnarea viitorului procuror-şef european, poziţie pe care un cetăţean român are cele mai mari şanse de a o ocupa. Nu a fost o coincidenţă nici faptul că Guvernul PSD-ALDE şi europarlamentarii PSD-ALDE, în tandem cu procurorii Secţiei speciale, au făcut tot posibilul ca un român să nu ocupe o poziţie de mare prestigiu la nivel european”, susţine liberalul.

El reiterează că PNL va continua demersurile pentru a obţine, împreună cu PPE, nominalizarea finală a Laurei Codruţa Kovesi la şefia Parchetului European.

Instanţa supremă a admis miercuri plângerea fostei şefe a DNA Laura Codruţa Kovesi şi a decis revocarea controlului judiciar dispus împotriva ei de procurorii Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă în legătură cu aducerea în ţară a fostului director FNI Nicolae Popa. Decizia ÎCCJ este definitivă.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.