
Bătaie în stradă la Glina. 10 persoane, plasate în arest preventiv pentru 30 de zile
Zece persoane au fost plasate în arest preventiv pentru 30 de zile în urma unei bătăi în stradă care a avut loc, duminică după amiază, în localitatea Glina din judeţul Ilfov.
Inițial, cele 10 persoane au fost reținute pentru 24 de ore, dar procurorii au cerut arestarea lor pentru 30 zile.
”La data de 28 octombrie a.c., cei 10 bărbaţi au fost prezentaţi procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, care a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cauză fiind dispusă măsura arestării preventive, pentru 30 de zile, faţă de aceştia.
La faţa locului au fost depistate şi identificate 12 persoane, care ar fi fost implicate în altercaţie, 10 dintre acestea au fost conduse la sediul Poliţiei Oraşului Popeşti Leordeni, iar două persoane -un bărbat şi o femeie – au fost conduse cu echipajele medicale la două spitale din Bucureşti, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
De asemenea, în cauză au fost identificate şi alte două persoane, care ulterior s-au deplasat, cu mijloacele proprii, la un spital din Bucureşti, pentru acordarea îngrijirilor medicale”, anunţă marţi dimineaţă IPJ Ilfov.
Şase apeluri au fost primite, duminică după amiază, de autorităţi, în urma unei bătăi în stradă în Glina, judeţul Ilfov. Primul apel a fost dat în jurul orei 15:17, fiind urmat de alte cinci apeluri, în care se preciza faptul că persoanele implicate într-o bătaie în stradă foloseau obiecte contondente şi sunt persoane rănite.
În cel mai scurt timp, la faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Poliţiilor Oraşelor Popeşti Leordeni, Pantelimon, precum şi poliţişti din cadru Serviciului Rutier Ilfov, luptători din cadru Serviciului Acţiuni Speciale Ilfov şi jandarmi.


