Dragnea, nemulțumit de rezultate. Liderul PSD nu renunță. ”Eu mi-am asumat tot ce-am făcut”
Ultima Ora Externe Politic

Planurile lui Dragnea cu terenurile arabile, date peste cap de Curtea de Justiție a UE

Restricțiile introduse de Ungaria cu privire la achiziționarea de terenuri arabile de către investitorii din alte state membre ale Uniunii Europene încalcă drepturile de baza prevăzute de legislația europeană, a decis marți Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), transmite Bloomberg, conform ziare.com

„Ungaria nu și-a îndeplinit obligațiile care decurg din principiul liberei mișcări a capitalului și a prevederilor referitoare la dreptul de proprietate”, asumate în conformitate cu legislația blocului comunitar, a decis CJUE.

Decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) nu poate fi contestată.

Procesul, deschis de ComisieÎn anul 2017, Comisia Europeană a dat în judecată Ungaria, susțînând că autoritățile de la Budapesta au adoptat norme care restricționează în mod ilegal drepturile investitorilor străini de a achiziționa terenuri arabile și le afectează valoarea investițiilor lor.

Cazul datează din 2014 când Executivul comunitar a trimis Ungariei o scrisoare de notificare oficială, urmată un an mai târziu de o opinie argumentată în care a cerut Ungariei să își modifice legislația în linie cu legislația UE.

În anul 2013, Ungaria a adoptat un act legislativ conform căruia dreptul de uzufruct asupra terenurilor agricole din Ungaria poate fi acordat sau menținut numai persoanelor care au legături de familie cu proprietarul terenului agricol respectiv.

Conform acestui act legislativ, dreptul de uzufruct al unei persoane care nu are astfel de legături de familie cu proprietarul poate fi anulat începând cu dată de 1 mai 2014.

Piață din România, liberalizată din 2014La începutul anului 2014, România a liberalizat vânzarea terenurilor agricole către persoane private străine.Potrivit unor date Eurostat, Olanda a avut în anul 2016 cele mai ridicat preț din Uniunea Europeană la achiziționarea unui hectar de teren arabil (63.000 euro), în timp ce România este țară cu cel mai ieftin teren arabil (în medie – 1.958 euro).

Declarațiile lui DragneaPreședintele PSD Liviu Dragnea declara în urmă cu două săptămâni că vrea limitarea accesului străinilor la a cumpără pământ din România și că legea vânzării terenurilor este în dezbaterea Camerei Deputaților, urmând să fie adoptată.

„Au spus agricultură României este praf, e înapoiată, nu avem șanse, hai să vindem și terenuri. Avem legea vânzării terenurilor în Camera Deputaților, o vom adopta.

Asta înseamnă că vreau să limităm accesul străinilor la a cumpără pământ din România. Foarte bine, să cumpere, dar să se stabilească aici”, a spus președintele PSD.Liderul PSD a precizat că, în cazul celor care deja au cumpărat, nu se mai poate face nimic, dar procesul trebuie oprit.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.