
ALERTĂ. Peste 70 de persoane, inclusiv copii, evacuate de urgență la Lugoj după scăpări de gaz
Alertă majoră în municipiul Lugoj, județul Timiș, unde peste 70 de persoane, printre care și copii, au fost evacuate de urgență după ce au fost semnalate scăpări de gaz dintr-un punct de distribuție a gazelor naturale.
Incidentul a provocat panică în zonă, autoritățile intervenind rapid pentru a preveni un posibil dezastru. Locatarii mai multor imobile din apropiere au fost scoși din case și ținuți la distanță, până la eliminarea oricărui pericol.
Echipajele de intervenție au izolat perimetrul și au oprit alimentarea cu gaze, în timp ce specialiștii au început verificările pentru identificarea exactă a cauzei scăpărilor. Din fericire, nu au fost raportate victime, însă situația a fost una extrem de periculoasă.

”La sosirea pompierilor la locul evenimentului s-au constatat scăpări de gaz dintr-un punct de distribuţie a gazelor naturale”, a transmis sursa citată.
În zonă au ajuns şi echipaje de Poliţie şi Jandarmerie, precum şi echipa de intervenţie a distribuitorului local de gaze naturale.
Pompierii au început evacuarea persoanelor din clădirile din zonă, pe o rază de 100 de metri.
Astfel, din incinta Palatului Lugoj (str. Filaret Barbu) s-au autoevacuat 15 adulţ şi 20 de copii.
În total, echipajele de intervenţie au evacuat peste 70 de persoane (adulţi si minori) din incinta operatorilor economici şi a locuinţelor de pe străzile Filaret Barbu (complet), Someşului (parţial) şi Ion Vidu (parţial)”, anunță ISU Lugoj.
Prezența copiilor printre persoanele evacuate a amplificat îngrijorarea, iar autoritățile au subliniat că intervenția rapidă a fost esențială pentru evitarea unei explozii sau a unor intoxicații grave.


