Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Neamţ efectuează marţi, patru percheziţii domiciliare în două dosare penale privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, respectiv uz de fals şi fals în declaraţii.
„Din cercetări s-a reţinut faptul că o societate comercială din judeţul Neamţ, cu obiect de activitate în domeniul valorificării componentelor provenite din dezmembrări auto, ar fi comercializat componente provenite din dezmembrări, fără înregistrarea acestora în evidenţa contabilă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.

În cel de-al doilea dosar penal, un operator economic cu obiect de activitate transport de persoane nu ar fi înregistrat în contabilitate veniturile obţinute în urma depunerii la instituţia publică a deconturilor privind obţinerea diferenţei de 50% din tariful de transport de pensionari.