Dragnea nu se mai operează. Va fi externat vineri, iar sâmbătă va fi la CEx PSD
Economic Politic Social Ultima Ora

Pentru Dragnea, criticarea pensiilor speciale este ”temă parazită”. ”E vorba de o categorie de oameni care muncesc în România”…

Preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a declarat sâmbătă că susţine cu tărie adoptarea prin OUG a Codului administrativ. De asemnea a ajut o reacție dură și când a venit vorba despre pensiile speciale.

„Poate, cu câteva modificări, dar eu cred că România are nevoie de Cod administrativ de mult timp. Proiectul de Cod administrativ a fost elaborat de mine şi de Sevil Shhaideh în anul 2015, a fost completat de Vasile Dîncu într-o formă foarte bună în 2016, Vasile Dîncu nu a avut atunci susţinere în Guvern, a continuat în guvernarea noastră. Dacă va rămâne tot în Parlament, tot în proceduri de revizuire, de re-atacare la Curtea Constituţională, riscăm să pierdem şi acest an, pentru că sistemul administrativ din România trebuie uşurat, aerisit, trebuie îmbunătăţit. Primarii, consilierii locali, preşedinţii de Consilii Judeţene, oamenii au nevoie de o administraţie suplă. Acesta este obiectivul principal al acestui Cod administrativ. Dacă Guvernul va considera oportun, eu susţin cu tărie lucrul acesta”, a precizat Liviu Dragnea, la finalul Conferinţei extraordinare de alegeri a Organizaţiei PSD Ilfov, întrebat dacă susţine adoptarea prin ordonanţă de urgenţă a Codului administrativ în aceeaşi formă.

De asemenea, întrebat, în conferinţa de presă, dacă susţine un Cod administrativ cu „pensii speciale” pentru primari şi aleşii locali, preşedintele PSD a replicat: „Aveţi nişte teme, care, după părerea mea, sunt parazite, cu tot respectul”.

„Aici nu e vorba de pensii speciale, e vorba de o categorie de oameni care muncesc în România, pe care îi vedeţi aici lângă mine, care au numai obligaţii şi nu drepturi. (…) Trebuie să îi dăm primarului şi competenţe şi forţă administrativă şi forţă financiară şi în acelaşi timp să îi punem la dispoziţie un sistem administrativ care să îl ajute în munca lui, pentru că e vorba de a sprijini viaţa oamenilor. (…) Primarii reprezintă un motor uriaş de dezvoltare pentru această ţară şi pentru asta trebuie să li se pună la dispoziţie şi minime avantaje, vorbim de minime avantaje, pentru că ei îşi asumă prin semnătură orice proiect se face în acea localitate, orice decizie care trebuie luată în acea localitate”, a arătat Dragnea.

 

 

Print Friendly, PDF & Email
Dacă doriți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta să primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook.
Vă recomandăm să dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI, apoi să apăsați pe Urmărește și să selectați opțiunea 'Vezi mai întâi', ca în poza de mai jos.
Europarlamentare2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii