Doi episcopi intră în cursa pentru conducerea Mitropoliei Basarabiei. Decizia finală aparține Sfântului Sinod al BOR

Mitropolia Basarabiei a făcut primul pas în procesul de alegere a noului Arhiepiscop al Chișinăului și Mitropolit al Basarabiei. În cadrul ședinței Sinodului mitropolitan desfășurate sâmbătă, 20 iunie, la Chișinău, au fost desemnați cei doi candidați care vor fi înaintați Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Reuniunea a fost prezidată de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

La ședință au participat PS Antonie, Episcop de Bălți, PS Veniamin, Episcop al Basarabiei de Sud, și PS Nectarie de Bogdania, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului.

În urma consultărilor și a votului secret, au fost desemnați drept candidați pentru cea mai importantă funcție din cadrul Mitropoliei:

  • PS Antonie, Episcop de Bălți;
PS Antonie de Bălți în cursa pentru  candidaţi pentru funcţia de mitropolit şi arhiepiscop al Chişinăului
PS Antonie de Bălți în cursa pentru candidaţi pentru funcţia de mitropolit şi arhiepiscop al Chişinăului
  • PS Veniamin, Episcop al Basarabiei de Sud.
PS Veniamin, Episcop al Basarabiei de Sud
PS Veniamin, Episcop al Basarabiei de Sud

Ulterior, ierarhii s-au întâlnit cu reprezentanții clerului și ai laicatului din structurile bisericești ale Mitropoliei. În urma votului consultativ, lista candidaților a fost menținută fără modificări, nefiind propus un al treilea nume.

Dosarul va ajunge acum pe masa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care poate decide completarea listei cu încă un candidat. Alegerea noului Arhiepiscop al Chișinăului va fi făcută prin vot secret de către membrii Sfântului Sinod.

Funcția este una dintre cele mai importante pentru comunitatea românească și ortodoxă din Republica Moldova, fiind parte a Patriarhiei Române.

”𝐃𝐞𝐬𝐞𝐦𝐧𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐚𝐧𝐝𝐢𝐝𝐚𝐭̧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐬𝐥𝐮𝐣𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐀𝐫𝐡𝐢𝐞𝐩𝐢𝐬𝐜𝐨𝐩 𝐚𝐥 𝐂𝐡𝐢𝐬̧𝐢𝐧𝐚̆𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐬̧𝐢 𝐌𝐢𝐭𝐫𝐨𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭 𝐚𝐥 𝐁𝐚𝐬𝐚𝐫𝐚𝐛𝐢𝐞𝐢

În ziua de sâmbătă, 20 iunie 2026, la sediul Mitropoliei Basarabiei din Chişinău, Republica Moldova, s-a întrunit Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei, la care, sub preşedinţia IPS Părinte Mitropolit Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și locțiitor de Arhiepiscop al Chișinăului și Mitropolit al Basarabiei, au participat: PS Părinte Antonie, Episcop de Bălți, PS Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, şi PS Nectarie de Bogdania, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, în vederea desemnării, prin consultare deschisă urmată de vot secret, a doi candidaţi pentru slujirea de Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor.

Membrii Sinodului mitropolitan, urmând procedurile statutare, au desemnat doi candidaţi spre a fi aleşi în această responsabilitate:

– Preasfinţitul Părinte Episcop ANTONIE de Bălți

– Preasfinţitul Părinte Episcop VENIAMIN al Basarabiei de Sud

Ierarhii Sinodului Mitropoliei s-au întrunit apoi în şedinţă de consultare cu membrii clerici și mireni ai Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Chişinăului la care s-au adăugat membrii clerici şi mireni ai Episcopiei de Bălţi şi ai Episcopiei Basarabiei de Sud, delegaţi în Adunarea Naţională Bisericească a Patriarhiei Române.

În urma votului, s-a decis menținerea listei candidaţilor, stabilită de Sinodul mitropolitan al Mitropoliei , nepropunându-se un al treilea candidat.

Propunerile rezultate din decizia forurilor bisericeşti ale Mitropoliei menţionate mai sus vor fi înaintate Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care are posibilitatea să completeze lista cu încă un candidat, urmând a alege, prin vot secret, Arhiepiscopul Chişinăului şi Mitropolitul Basarabiei.

Rugăm pe Atotmilostivul Dumnezeu să rânduiască în această slujire păstorul potrivit, care să povățuiască, pe drumul mântuirii, clerul și credincioșii din Mitropolia Basarabiei!”, arată Mitropolia Basarabiei.