Camera Deputaţilor urmează să vacanteze locul de deputat al lui Liviu Dragnea
Legea recursului compensatoriu, pusă din nou în stand by. De ce a amânat-o PSD
Ultima Ora Politic Social

Parlamentul a aprobat înfiinţarea comisiei de modificare a legislaţiei privind votul din diaspora

Birourile Permanente ale Parlamentului au aprobat, marţi, înfiinţarea unei comisii speciale pentru modificarea legislaţiei privind votul din Diaspora, a anunţat Călin Popescu Tăriceanu. Comisia are termen ca până la finalul lunii iunie să vină cu o propunere de modificare a legii.

„S-a discutat propunerea pe care am făcut-o pentru constituirea unei comisii speciale în vederea analizării diferitelor variante de modificare a legislaţiei privind votul în străinătate, având în vedere dificultăţile, problemele care au apărut la votul din 26 mai. Trebuie să găsim o soluţie flexibilă, eficace, nebirocratică pentru a uşura votul românilor din străinătate. Birourile Permanente de astăzi (marţi -n.r.) au aprobat această propunere pe care am înaintat-o. Urmează ca grupurile parlamentare să îşi desemneze reprezentanţi în comisie şi am convenit ca până la finalul acestei sesiuni, analizând propuneri, comisia să ne facă o propunere care să poată fi supusă aprobării Parlamentului. Este o prioritate susţinută de celelalte grupuri parlamentare”, a anunţat Călin Popescu Tăriceanu, la finalul şedinţei Birourilor Permanente.

Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, de asemenea, că cele două comisii juridice ale Parlamentului urmează să analizeze care sunt modificările legislative necesare pentru transpunerea rezultatului referendumului pe justiţie din 26 mai.

„Astăzi (marţi-n.r) la Biroul Senatului şi cred că şi la Cameră, comisiile juridice vor primi însărcinarea să analizeze care sunt modificarile legislative sau constituţionale necesare pentru transpunerea rezultatului referendumului. Mi se pare un punct important. Trebuie acţionat cât se poate de repede”, a conchis Tăriceanu.

Liderul ALDE a declarat săptămâna trecută că va propune vot anticipat pentru alegerile electorale. Astfel, secţiile de vot vor fi deschise timp de o săptămână în diaspora pentru ca toţi românii să îşi exercite dreptul la vot.

În acest context, Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a anunţat că va chema toţi ambasadorii la discuţii pentru a analiza desfăşurarea alegerilor din 26 mai şi le va prezenta acestora propunerea votului anticipat.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.