Peste 150.000 de credincioși și-au luat adio de la Papa Francisc. Sâmbătă, Suveranul Pontif va fi înmormântat

Peste 150.000 de credincioși catolici și nu numai au trecut prin dreptul sicriului în care se află rămășițele Papei Francisc până vineri după-amiază, cu câteva ore înainte de închiderea și sigilarea sicriului.

În cursul serii are loc ceremonia de închidere a sicriului, Papei Francisc, iar sâmbătă, la ora 10.00, Sfânta Liturghie de înmormântare în Piața San Pietro, la care sunt așteptate 250 de mii de persoane.

Sicriul simplu al papei Francisc va fi depus într-un mormânt din bazilica ”Santa Maria Maggiore”.

Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă la ora 10.00
Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă la ora 10.00

La ora 19.00 este programată ceremonia de închidere a sicriului cu trupul neînsuflețit al papei Francisc. Sâmbătă, la ora Romei 10.00, se desfășoară Sfânta Liturghie de înmormântare a papei, iar la scurt timp după celebrarea euharistică din Piața Sfântul Petru, sicriul va fi dus în bazilica Sfântul Petru, iar de acolo, la bazilica Santa Maria Maggiore, unde va fi depus în mormânt.

Bazilica Santa Maria Maggiore
Bazilica Santa Maria Maggiore

130 de delegații oficiale

Protocolul Secretariatului de stat al Sfântului Scaun a informat că, pentru moment, se poate confirma prezența a 130 de delegații la funeraliile papei Francisc, printre care 50 de șefi de stat și 10 regi și suverani.

Printre delegațiile oficiale din întreaga lume, la Sfânta Liturghie de înmormântare a papei participă, de asemenea, președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și premierul Marcel Ciolacu, anunța vaticannews.

Și președintele SUA, va fi prezent sâmbătă la ceremonia de înmormântare.