PANICĂ ÎN DIASPORA! 5 MILIOANE DE ROMÂNI, POSIBIL MOBILIZAȚI? FADERE CERE EXPLICAȚII URGENTE DE LA MINISTERUL APĂRĂRII

Scandal uriaș printre românii plecați în străinătate! Federația Asociațiilor de Români din Europa (FADERE) cere Ministerului Apărării Naționale să spună clar ce se va întâmpla cu cei peste 5 milioane de români din diaspora în cazul unei mobilizări generale.

Organizația condusă de Daniel Țecu trage un semnal de alarmă: milioane de români au domiciliul în România, dar trăiesc de ani buni în alte țări, iar statul nu știe unde să-i găsească. În caz de mobilizare, ordinele ar putea fi trimise la adrese vechi din țară — fără ca oamenii să afle că sunt chemați la arme!

„Cerem Ministerului Apărării Naționale să fie clar și transparent în privința modului în care se vor gestiona aceste situații. Nu putem accepta ca cetățenii să afle din glume de pe internet că ar fi mobilizați. Este timpul pentru comunicare serioasă și responsabilă”, a declarat Daniel Țecu, președintele FADERE.

Daniel Tecu, președinte FADERE
Daniel Tecu, președinte FADERE

Într-un context tensionat, cu un război care se desfășoară chiar la granițele României, federația atrage atenția că lipsa de claritate poate genera panică, neîncredere și haos. Românii din diaspora vor să știe:  Sunt sau nu obligați să se prezinte la mobilizare? Cum vor fi informați dacă trăiesc în alte țări? Ce riscă dacă nu primesc ordinul la timp?

Ionuț Moșteasnu
Ionuț Moșteasnu

„Românii trebuie să aibă încredere în statul lor, oriunde s-ar afla. Este momentul ca autoritățile să transmită mesaje clare, nu confuze, și să construiască solidaritate, nu frică”, a mai spus liderul FADERE.

Pe rețelele sociale, subiectul mobilizării a stârnit un val de glume, meme-uri și reacții ironice, dar în spatele umorului se ascunde o teamă reală: Ce se întâmplă dacă sună goarna și diaspora nu aude?