Violența domestică, o victimă la fiecare 5 zile. ”Mai bine dăruiești decât să lovești”
Ultima Ora Politic

Ordinul de protecție provizoriu – modificarea legislativă care salvează vieți

Ordinul de protecție provizoriu – modificarea legislativă care salvează vieți

La debut de 2019 au fost emise în România primele ordine de protecție provizorii, menite să protejeze victimele violenţei domestice printr-o intervenție rapidă pentru îndepărtarea agresorilor.

Acest instrument este disponibil datorită recentei intrări în vigoare a Legii 174/2018 privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, care transpune în legislația internă Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice (Convenţia de la Istanbul), ratificată de România încă din 2016.

Președinta Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a Camerei Deputaţilor, deputata USR Cristina Iurișniți, salută aplicarea modificărilor legislative: ”În țara noastră, conform statisticilor oficiale, la fiecare 5 zile o femeie este ucisă de fostul sau actualul partener. În Comisia pe care o conduc şi în Parlamentul României am reuşit să transpunem în lege aceste prevederi esențiale din Convenția CoE precum ordinul de protecție provizoriu, ca autorităţile să intervină eficient şi victimele să primească un sprijin real”.

Legislația modificată recent permite polițiștilor să îndepărteze imediat agresorul din locuință, dacă victima, copiii sau / și alți membri ai familiei expuși violenței se află în pericol. Ordinul provizoriu se emite pe loc de către polițist şi dă victimei acea protecţie necesară până când ordinul de protecție este emis de către o instanţă de judecată.

Documentul provizoriu este valabil 5 zile și poate fi prelungit, iar dacă este încălcat, pedeapsa este închisoarea. Prin aplicarea ordinului de protecție provizoriu, poliţistul îl duce pe agresor la o distanţă suficientă faţă de locuinţa unde au rămas victimele și poate dispune ca acesta să păstreze o distanță minimă determinate față de victimă și de familia acesteia, față de domiciliul ei, de locul de muncă sau unitatea de învățământ etc.

”Conform estimărilor autorităților și ale organizațiilor nonguvernamentale din domeniu, în România sunt agresate două femei în fiecare oră. Numărul victimelor violenței domestice este însă mult mai mare, întrucât nu toate știu că pot cere ajutor sau nu îndrăznesc să o facă, de teama represaliilor din partea agresorului. Este de datoria noastră să promovăm aceste informații care efectiv pot duce la salvarea unor vieți!”, îndeamnă Cristina Iurișniți, președinta Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi.

Informațiile furnizate către media relevă că în 2018, Poliţia Română a avut de soluţionat cca 40.000 de infracţiuni din sfera violenţei domestice, în creștere față de anii trecuți. Tendința ascendentă se datorează atât numărului mai mare de agresiuni, cât și informării crescute în rândul populației, crede președinta Comisiei pentru egalitatea de șanse, Cristina Iurișniți.

În acest context, doamna Iurișniți amintește că violența domestică este un comportament învățat. ”Totul pornește de la educație – cât timp școala nu va promova constant și eficient egalitatea de șanse și de gen, vom perpetua comportamente abuzive și violente. Susțin încă de la debutul mandatului meu parlamentar revizuirea urgentă a manualelor școlare pentru eliminarea stereotipurilor de gen și etnice și includerea educației pentru sănătate ca materie obligatorie în școli. Doar așa vom reuși să prevenim violența domestică în rândul generațiilor viitoare”, insistă deputata USR, membră și în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a Camerei Deputaților.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii