Polițiștii au emis peste 4.000 de ordine de protecţie provizorii
Polițiștii au emis peste 4.000 de ordine de protecţie provizorii
Social Ultima Ora

Polițiștii au emis peste 4.000 de ordine de protecţie provizorii în cazuri de violenţă domestică, emise în primele 4 luni

Polițiștii au emis peste 4.000 de ordine de protecție în primele luni ale luni ale anului 2024.

În primele 4 luni ale acestui an, polițiștii au emis 4.006 ordine de protecție provizorii, 1.651 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție de instanțele de judecată.

În aceeași perioadă, polițiștii au intervenit la 38.656 de cazuri de violență domestică, dintre care 19.348 în mediul urban și 19.308 în mediul rural.

”La nivel național, în primele 4 luni ale 2024, numărul faptelor penale în domeniul violenței domestice a crescut cu 3,5%, față de primele 4 luni ale anului 2023, de la 17.792 la 18.410 fapte.

Un număr mai mare de infracțiuni din sfera celor de violență domestică arată amploarea fenomenului și necesitatea de a interveni cu toate mijloacele legale pentru diminuarea lui. În același timp, indică faptul că victimele violenței domestice au din ce în ce mai mare încredere să sesizeze Poliția Română.

Au fost înregistrate creșteri, comparativ cu perioada similară din anul 2023, pentru loviri sau alte violențe (de la 10.894 la 10.979 de fapte) și amenințare (de la 2.036 la 2.353 de fapte).

Cea mai mare pondere în cadrul infracțiunilor o au „lovirea sau alte violențe” –  60 %  (10.979 de fapte) și ,,amenințarea” – 13% (2.353 de fapte), acestea împreună reprezentând 73% din total.

ordine de protecţie provizorii
ordine de protecţie provizorii

După locul comiterii, 10.127 de infracțiuni au fost comise în mediul urban, 8.277 în mediul rural, 14.967 la domiciliu și 3.443 în spațiul public.

În primele 4 luni ale anului 2024, s-a înregistrat o creștere atât a numărului autorilor (18.722) care comit astfel de fapte, cât și a victimelor acestora (19.454).

Din totalul victimelor infracțiunilor de violență domestică, 3.440 sunt bărbați, 12.954 sunt femei, iar 3.060 sunt minori.

În aceeași perioadă, instanțele judecătorești au emis 4.040 de ordine de protecție, 1.651 fiind provenite din ordine de protecție provizorii.

Referitor la nerespectarea ordinului de protecție, au fost sesizate 1.547 de infracțiuni, dintre care 979 în mediul urban și 568 în mediul rural.

La nivel național, au fost emise 4.006 ordine de protecție provizorii, 1.651 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție.

Din totalul ordinelor de protecție provizorii emise, 3.615 au fost confirmate de unitățile de parchet (90%).

Referitor la nerespectarea ordinului de protecție provizoriu, au fost sesizate 240 de infracțiuni, dintre care 142 în mediul urban și 98 în mediul în rural.

În primele 4 luni ale anului 2024, la nivelul D.G.P.M.B. și al inspectoratelor de poliție județene Bacău, Brașov, Cluj, Călărași, Caraș – Severin, Constanța, Covasna, Galați, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Teleorman, Vâlcea, Vrancea și Vaslui, unități care au intrat în etapa I, respectiv etapa a II-a Proiectului pentru implementarea S.I.M.E., au fost emise 4.224 de instrumente de protecție pentru victimele violenței domestice, dintre care 2.255 de ordine de protecție provizorii și 1.969 de ordine de protecție (emise de instanțele judecătorești).

În 468 de situații, a fost pusă în aplicare măsura „obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere”, reprezentând aproximativ 11% din totalul ordinelor de protecție provizorii emise și ordinelor de protecție emise de instanțele judecătorești.

În ceea ce privește infracțiunile constatate, au fost înregistrate în total 333 de infracțiuni, dintre care 25 de distrugere, 215 pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecție și 93 pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecție provizoriu.

Pentru 40 dintre persoanele cercetate pentru aceste infracțiuni, au fost dispuse măsuri preventive: 24 de rețineri, 9 arestări preventive și 7 măsuri de control judiciar.

Polițiștii emit ordine de protecție provizorii în exercitarea atribuțiilor de serviciu, când constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie puse în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc”, anunță IGPR.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.