Operațiune de salvare a unei vieții omenești pe mare
Operațiune de salvare a unei vieții omenești pe mare
Social Ultima Ora

Operațiune de salvare a unei vieții omenești pe mare. O persoană aflată la 80 de mile de Mangalia recuperată de marinari

Echipajul navei de salvare marină, SAR Maia, a reușit să recupereze un bărbat care se afla într-o barcă la 80 de mile marine de Mangalia.

”În această noapte, MRCC a solicitat intervenția A.R.S.V.O.M, în vederea unei operațiuni de căutare și salvare pe mare, a unei persoane aflată în larg, la cca.80 mile marine travers de Mangalia.

La solicitarea MRCC, SAR MAIA a plecat din Portul Mangalia, la ora 01:08, pentru preluarea persoanei aflate în larg, intr-o ambarcațiune cu vâsle.

Din informațiile transmise de MRCC, starea bărbatului este una de epuizare, acuză dureri de spate și genunchi, din cauza efortului de tras la rame.

Echipajul SAR MAIA, compus din comandantul navei, Roșu Alexandru, Dima Cosmin- ofițer punte, Miu Cristian- ofițer mecanic și Șes Florin-timonier, sunt cei care au preluat în această dimineață, bărbatul din largul Mării Negre, în jurul orei 7:00.SAR MAIA s-a deplasat pentru salvarea acestei persoane, în cursul nopții, ora 01:08, cu o viteza de 20-22Noduri/oră, l-au preluat in jurul orei 07:00 și se întorc cu o viteza de 11noduri/oră, deoarece tractează și ambarcațiunea bărbatului”, au anunțat salvatorii.

Nava care a pornit pentru a-l recupera pe bărbatul aflat în largul Mării Negre
Nava care a pornit pentru a-l recupera pe bărbatul aflat în largul Mării Negre

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.