Suntem VARZĂ: 30% din energia consumtă în România este de IMPORT
Economic Politic Social Ultima Ora

10.000.000 de euro tocați aiurea: Au vrut să transforme minerii în ospătari în Valea Jiului

Tragedia petrecută miercuri la Mina Lupeni, unde un miner a murit după surparea tavanului unei galerii din subteran, va pecetlui soarta exploatării din Valea Jiului. Ministrul Energiei, Anton Anton, a anunţat într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a ministerului, că la finalul acestui an, exploatarea minieră îşi va înceta activitatea de producţie. Adevărul este că oricum statul român programase ca până în 2024 să închidă toate minele din Vale. Din ce vor trăi ortacii? Nu se știe. Exista un proiect de reconversie profesională, minerii să devină ospătari. Proiectul a înghițit 10 milioane de euro și, ați ghicit, s-a ales praful de el!

10.000.000 de euro tocați aiurea: Au vrut să transforme minerii în ospătari în Valea Jiului

Înainte de a fi exploatare minieră, zona Văii Jiului a fost ţinutul unei populaţii care se consideră urmaşa directă a dacilor: momârlanii.

Începând cu a doua parte a secolului XIX, revoluţia industrială a născut setea de combustibil, iar austriecii, care au adus mineritul în zonă, au construit coloniile multietnice din jurul exploatărilor. În acest context, momârlanii s-au retras în vârful munţilor din împrejurimi, iar în Vale au apărut oraşele.

Lucruile nu s-au schimbat prea mult nici în timpul socialismului dar, după 1990, odată cu închiderea treptată a minelor, momârlanii au început să revină în centrul atenţiei locale, cel puţin din punct de vedere cultural, lucru care pare să ducă la renaşterea Ţării Momârlanilor. Tradiţiile lor arhaice ar fi trebuit să se împletească în mod natural cu ceea ce se voia a fi „Mica Austrie” din Parâng, viitorul turistic al Văii Jiului. Iar turismul local trebuia să absoarbă forţa de muncă disponibilizată din mine, adică, mai pe româneşte, să transforme minerii în ospătari.

10.000.000 de euro tocați aiurea: Au vrut să transforme minerii în ospătari în Valea Jiului

Studiul de fezabilitate prevedea 300.000 de schiori pe săptămână

În acest context, autorităţile au demarat în anul 2006 proiectul unui uriaş complex turistic pentru sporturi de iarnă. Valea Jiului trebuia să fie cea mai modernă staţiune de iarnă din Europa de Est.

O reţea complexă de 17 pârtii, toate dotate cu instalaţii de producere a zăpezii artificiale şi nocturnă, o pârtie sintetică pentru schiat pe timp de vară, două telegondole şi şapte telescaune care să poarte turiştii din Petroşani până-n vârf de munte…

Pentru Parâng, cheltuielile erau estimate la 75 de milioane de lei, în 2006, pentru ca în 2010 ele să fie reestimate la 72.484.000 de euro!

Concomitent, au fost demarat proiectul „Reabilitarea schiatului în România” pentru localităţile Petroşani, Lupeni şi Vulcan. Actuala pârtie Straja este dovada acelui proiect.

În fine, autorităţile preconizau că la terminarea lucrărilor vor putea atrage în Valaea Jiului 300.000 de schiori pe săptămână în sezonul de iarnă. Adică mai mult decât atrage Litoralul în sezonul de vară.

Între timp, autorităţile au început să se certe între ele pe bani, iar lucrările din Parâng au fost sistate în 2013.

10.000.000 de euro tocați aiurea: Au vrut să transforme minerii în ospătari în Valea Jiului

În 2024 nu vor mai exista mine în Valea Jiului, iar ”Mica Austrie” încă nu e gata

În 2014, Corpul de control al premierului, sosit în zonă pentru a vedea de ce a amorţit lucrarea, concluziona că proiectul ”Mica Austrie” a înghiţit 46.653.402,34 lei (aproxiamtiv 10 milioane de euro) şi s-au realizat doar 11% din lucrările progrmate. Aici ceva nu este în regulă…

Dacă sută la sută din lucrări costau 72.484.000 de euro, atunci, prin regula de trei simplă rezultă că 11% din lucrări ar fi trebuit să coste 7.973.240 de euro, nu 10.000.000 euro. În fine, datele raportului au fost trimise organelor de urmărire penală în anul 2014.

De atunci, până acum, ”Mica Austrie” a rămas aşa, microscopică, adică realizată în proproţie de 11%, iar minerii… nu s-au recalificat în ospătărie.

Menţionăm că în Valea Jiului s-au închis, din 1990 încoace, trei mine, din şapte, iar în viitorul apropiat urmează să se mai închidă două. Până în 2024 se vor închide toate minele. Din ce vor trăi minerii, nu se ştie!

Citește și:

Motivul TRAGEDIE din Lupeni: Importul de cărbune a PRĂBUȘIT minele peste mineri în Valea Jiului

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.