
OFICIAL! Gică Hagi, 61 de ani, noul antrenor al Echipei Naționale. ”Regele” a semnat pentru o perioadă de patru. Ce obiective are de îndeplinit
Gică Hagi, a fost ales, joi, 16 aprilie, de către Federația Română de Fotbal, ca selecționer al Echipei Naționale, după ce, fostul antrenor al ”Tricolorilor”, Mircea Lucescu a murit, săptămâna trecută.
Hagi, semnat un contract pentru patru ani și are ca obiectiv calificarea ”Tricolorilor”, la Campionatul European din 2028 și la Campionatul Mondial din 2030.
Este cea mai bună opțiune în momentul de față pentru prima reprezentativă
”Am fost mandatat astăzi de către Comitetul Executiv să demarez discuțiile pentru numirea noului selecționer, în persoana domnului Gheorghe Hagi. De-a lungul timpului ne-am dorit foarte mult să putem să lucrăm în interesul echipei naționale cu domnul Gheorghe Hagi.
Din păcate, de fiecare dată nu s-a putut, cunoașteți foarte bine motivele, am fost transparenți.
De data aceasta considerăm că este o fereastră de oportunitate pentru ca Gică Hagi să revină la echipa națională. Prima discuție am avut-o după ședința de Comisie Tehnică, după care practic am suspendat toate discuțiile și ați văzut comunicarea noastră publică. Ieri am mai avut o discuție, iar zilele următoare vom comunica mai multe detalii despre acest proces de discuții.
Nu știm dacă există un impediment sau nu în acest moment, se pare că nu există. Perioada în care se afla într-un conflict de interese la Farul Constanța s-a încheiat după finalizarea tranzacției, astfel că este o fereastră de oportunitate ca Hagi să revină la echipa națională și sunt foarte încrezător în toată această determinare pe care am simțit-o de-a lungul timpului”, a spus președintele Federației, Răzvan Burleanu.

„Regele” va avea primul duel oficial abia pe 25 septembrie, România urmând să întâlnească Suedia în Nations League, iar trei zile mai târziu va înfrunta Bosnia în aceeași competiție. În total, Gică Hagi va sta pe bancă la opt meciuri în 2026.
Programul României în 2026:
-
Georgia – România, 2 iunie (amical)
-
România – Țara Galilor, 6 iunie (amical)
-
Suedia – România, 25 septembrie (Nations League)
-
România – Bosnia, 28 septembrie (Nations League)
-
Polonia – România, 2 octombrie (Nations League)
-
România – Suedia, 5 octombrie (Nations League)
-
România – Polonia, 14 noiembrie (Nations League)
-
Bosnia – România, 17 noiembrie (Nations League)


