Nu este bine: Ion Iliescu rămâne în spital!
Ultima Ora Politic Sănătate Social

Nu este bine: Ion Iliescu rămâne în spital!

Fostul preşedinte Ion Iliescu se află în continuare internat la Spitalul Elias din Capitală, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse medicale. Conform acelorași surse, starea fostului şef de stat evoluează favorabil.

Fostul preşedinte al României Ion Iliescu rămâne în continuare sub tratament la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias din Capitală, au precizat pentru MEDIAFAX surse medicale.

Potrivit aceleiași surse, starea sa de sănătate evoluează favorabil, însă el se află în continuare sub supravegherea medicilor, nefiind încă externat.

Vineri seară, medicii anunţau că Ion Iliescu a fost internat în Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, pentru investigaţii, fostul preşedinte prezentându-se cu febră.

Ion Iliescu a fost operat, la începutul lunii aprilie, de ericardită lichidiană – tamponadă cardiacă, la spitatul C.C. Iliescu din Capitală.

Fostul preşedinte are 89 de ani şi a mai fost operat la inimă, fiindu-i montate câteva stenturi, una dintre operaţii fiind făcută la Paris în 2007.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii