Noul ministru de interne, pe urmele lui Carmen Dan. I se cere demisia 1
Noul ministru de interne, pe urmele lui Carmen Dan. I se cere demisia
Ultima Ora Politic

Noul ministru de interne, pe urmele lui Carmen Dan. I se cere demisia

USR cere demisia ministrului de Interne Nicolae Moga, considerând că acesta nu este calificat pentru funcția pe care o deține și pentru că, la fel ca reprezentanții conducerii Poliției Române, nu a participat, luni, la audierile de luni în Comisia pentru apărare a Camerei Deputaților.

„USR consideră că Nicolae Moga nu este calificat pentru funcția de ministru de Interne și că, în MAI, incompetența se răsfrânge de sus în jos, de la ministru la subordonați. Sub conducerea lui Carmen Dan, sub conducerea lui Nicolae Moga, cel mult se vor găsi drept vinovați în tragedia de la Caracal niște „acari Păun”, în timp ce alte zeci sau poate sute de cazuri similare se vor produce în țară din cauza unor incompetenți din MAI”, au transmis reprezentanții USR, într-un comunicat de presă remis, luni, MEDIAFAX.

Sursa citată „dezaprobă ferm modul în care reprezentanții Poliției Române și ai Ministerului de Interne au înțeles să trateze Parlamentul și, implicit, pe cetățenii României în contextul audierilor convocate la Comisia de apărare din Camera Deputaților pe tema modului în care autoritățile statului au eșuat în a salva viața Alexandrei. USR cere demisia ministrului de Interne, Nicolae Moga, considerând că acesta nu poate duce MAI spre depolitizare și reformă profundă”.

Deputatul USR Bogdan Rodeanu a declarat că ar fi fost necesară participarea reprezentanților MAI la Comisia pentru apărare a Camerei, precizând în același timp faptul că noul ministru de Interne nu poate reforma și depolitiza instituția.

„Au lipsit reprezentanții Inspectoratului General de Poliție și ai Ministerului de Interne, deși ar fi fost obligatorie prezența lor, pentru a continua discuțiile începute cu reprezentantul STS. Sunt întrebări care necesită un răspuns simplu, vedem o grămadă de indicii și de resurse care au fost puse la dispoziția instituțiilor de resort și care nu au fost folosite. Ce vedem în contextul tragediei de la Caracal, este o consecință a degradării sistemului, noul ministru nu va putea să facă decât ca predecesorii săi. Nu poate duce MAI spre depolitizare și reformă profundă. Ce s-a întâmplat în acest ultime zile sunt primele simptome ale continuării unui comportament consacrat: promovarea secretarelor și a asistentelor și ′batista pe țambal‵ în cazul nenorocirilor pătimite de omul rând”, a declarat Bogdan Rodeanu, potrivit sursei menționate.

Partidul lui Dan Barna consideră că Nicoale Moga nu este potrivit pentru funcția de ministru de Interne și că la fel ca și sub conducerea lui Carmen Dan, incompetența din MAI va fi perpetuată, iar incompetența se răsfrânge de sus în jos, de la ministru la subordonați.

„Sub conducerea lui Carmen Dan, sub conducerea lui Nicolae Moga, cel mult se vor găsi drept vinovați în tragedia de la Caracal niște „acari Păun”, în timp ce alte zeci sau poate sute de cazuri similare se vor produce în țară din cauza unor incompetenți din MAI”, mai arată comunicatul USR.

Reprezentanții STS au fost audiați în Comisia de apărare a Camerei Deputaților cu privire la gestionarea tragediei din Caracal. Sorinel Vasilca a demisionat, luni, de la șefia Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Ministrul de Interne Nicolae Moga, fostul șef al Poliției Române Ioan Buda și Florian Dragnea care a preluat temporat atribuțiile de conducere nu s-au prezentat la audieri în Comisia pentru apărare.

Președintele Comisiei pentru apărare a Camerei Deputaților Dorel Căprar a propus, în ședința de luni a forului legislativ, ca ministrul de Interne Nicolae Moga, fostul șef al Poliției Române și cel interimar să fie chemați la audieri zilele următoare sau săptămâna viitoare.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.