Ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu, cere ordonanță de urgență. Ce proiect a pregătit
Ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu, anunț mare pentru iubitorii fotbalului. Stadionul Steaua este gata
Ultima Ora Politic

Noul ministru al dezvoltării și-a făcut planul. Ce pregătește în mandatul său

Daniel Suciu, la preluarea conducerii Ministerului Dezvoltării: Voi merge foarte mult pe teren, pentru a mă asigura că proiectele de infrastructură se desfăşoară conform planificării

Daniel Suciu a preluat, vineri, conducerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) de la Eugen Teodorovici care a ocupat interimar acest portofoliu. Suciu a declarat că intenţionează să se familiarizeze cât mai repede cu toate proiectele pe care le derulează MDRAP, precum şi cu dosarele pe care ministerul le are la Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. ”Voi merge foarte mult pe teren, pentru a mă asigura că proiectele de infrastructură se desfăşoară conform planificării”, a spus noul ministru, conform News.ro.

Viceprim-ministrul Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a preluat, vineri, conducerea MDRAP de la Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice şi ministru interimar al Dezvoltării Regionale până în 21 februarie 2019, în urma semnării protocolului de predare-primire a activităţii MDRAP.

Daniel Suciu a subliniat că intenţionează să se familiarizeze cât mai repede cu programele şi proiectele pe care le derulează MDRAP, precum şi cu dosarele pe care ministerul le are la Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

„Îi mulţumesc domnului ministru Teodorovici pentru eforturile depuse astfel încât activitatea în acest minister să continue în condiţii optime! Totodată, vă asigur că mă voi implica personal în toate proiectele şi programele coordonate de MDRAP pentru ca tot ceea ce am promis românilor prin Programul de Guvernare, şi este în sarcina ministerului, să fie pus în practică! În plus, voi merge foarte mult pe teren, pentru a mă asigura că proiectele de infrastructură se desfăşoară conform planificării, pentru a putea fi predate beneficiarilor la timp!”, a declarat Daniel Suciu.

La rândul său, Eugen Teodorovici, a subliniat: „Pe durata celor 45 de zile de interimat, am avut grijă ca activitatea să se desfăşoare în cele mai bune condiţii şi să nu existe sincope. Îi urez succes noului ministru şi îl asigur pe domnul Suciu de întregul meu sprijin, ţinând cont de experienţa mea în administraţia publică. Sunt convins că vom avea o bună colaborare în interesul cetăţenilor şi al comunităţilor locale!”

Daniel Suciu şi Răzvan Cuc au depus, vineri, la Palatul Cotroceni, jurământul pentru învestirea în funcţiile de miniştri.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a numit, joi, pe Daniel Suciu şi Răzvan Cuc în funcţiile de miniştri.

Administraţia prezidenţială a anunţat, într-un comunicat, că preşedintele Klaus Iohannis a semnat următoarele decrete: Decret pentru numirea în funcţia de membru al Guvernului a domnului Vasile-Daniel Suciu, viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării regionale şi administraţiei publice; Decret pentru numirea în funcţia de membru al Guvernului a domnului Alexandru-Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor.

Aceştia au fost propuşi marţi de Comitetul Executiv al PSD.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.