Premierul Ciucă, alături de ministrul de interne, Lucian Bode
Premierul Ciucă, alături de ministrul de interne, Lucian Bode
Social Ultima Ora

Ce le transmite premierul Nicolae Ciucă, polițiștilor, de Ziua Poliției Române, 25 Martie

Premierul Nicolae Ciucă spune de Ziua Poliției Române, 25 Martie, că polițiștii sunt cei care oferă siguranţă, protecţie şi se află alături de oameni în momentele dificile, având un rol important în sistemul naţional de securitate.

„Îi celebrăm astăzi, de Ziua Poliţiei Române, pe cei aflaţi în serviciul public al cetăţenilor, comunităţilor şi instituţiilor statului.

Cu un rol important în sistemul naţional de securitate, poliţiştii sunt cei care oferă siguranţă, protecţie şi se află alături de oameni în momentele dificile. La fel ca în perioada gestionării pandemiei COVID-19, de la începutul războiului din Ucraina sunt elocvente dovezile profesionalismului şi dedicării.

Modul în care poliţiştii au contribuit la gestionarea crizei umanitare generate de fluxul de ucraineni refugiaţi din calea războiului, alături de societatea civilă şi de celelalte instituţii ale statului, face ca Poliţia Română să fie o instituţie apreciată de partenerii europeni şi internaţionali”, a afirmat Nicolae Ciucă.

Şeful Executivului subliniază nevoia adaptării Poliţiei Române la noile forme ale pericolelor şi infracţionalităţii pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilor.”La fel ca în întreaga lume, şi în România societatea se confruntă cu noi forme ale pericolelor şi infracţionalităţii.

Aşteptările cetăţenilor cresc proporţional cu nevoia de a fi protejaţi, fie că vorbim despre siguranţa în mediul online, combaterea traficului şi consumului de substanţe interzise, a traficului de persoane sau alte riscuri pentru securitatea socială.

Este firesc ca aceste aşteptări să primească răspunsurile adecvate din partea unei instituţii care trebuie să se adapteze permanent pentru a proteja copiii, femeile, categoriile vulnerabile şi pe toţi cetăţenii României.

Putem considera că Poliţia Română şi-a atins obiectivele atunci când prezenţa în orice mediu a uniformei albastre inspiră încredere şi siguranţă, pentru societatea noastră, care are atât de multă nevoie de stabilitate, într-o perioadă marcată de ample tulburări în regiune”, a menţionat Ciucă.

În încheierea mesajului, premierul le-a mulţumit celor care îşi fac datoria cu onestitate şi bună credinţă.”Mult succes tuturor în misiunile de protejare a cetăţenilor români, în slujba cărora se află! La mulţi ani poliţiştilor români! La mulţi ani Poliţiei Române!”, a mai transmis Ciucă.

Ziua Poliției Române

Ziua Poliției Române se sărbătorește de Poliția Română pe data de 25 martie în fiecare an pe teritoriul României.

Prin articolul 50 din Legea nr. 218 din 23.04.2002 data de 25 martie a fost desemnată Ziua Poliției Române

Această dată a fost aleasă drept simbolul creștin al Bunei Vestiri aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat și pe actualul drapel al Poliției Române.

În anul 1822 domnitorul Grigore Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Agă Mihăiță Filipescu (șeful poliției din acele timpuri) drapelul pe care este cusută sigla Steagului Agiei. Alături de siglă se află o ghirlandă din aur în interiorul căreia este prezentată Maica Domnului, înaintea îngerului ce-i aduce vestea cea bună (Buna Vestire).

 

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.