Nereguli la Institutul Cultural Român. Prejudiciu de 12 000 lei și salarii necuvenite
Ultima Ora Social

Nereguli la Institutul Cultural Român. Prejudiciu de 12 000 lei și salarii necuvenite

Prejudiciu de 12.000 de lei și drepturi salariale necuvenite, plăți nejustificate pentru cheltuieli de deplasare, acoperirea posturilor fără concurs, prin detașare de personal și promovări fără examene, sunt nereguli constatate la ICR, potrivit raportului Curții de Conturi a României pe anul 2017, scrie mediafax.ro

Misiunea de audit financiar la ICR în urma căreia, potrivit documentelor publicate de Curtea de Conturi, „s-a exprimat o opinie contrară”, s-a desfășurat în anul 2018. Raportul Curții de Conturi notează faptul că „au fost constatate denaturări semnificative ale situațiilor financiare, ținând cont, totodată, de natura abaterilor și a erorilor, de contextul în care s-au produs acestea, de faptul că măsurile din deciziile anterioare ale Curții de Conturi nu au fost implementate, precum și de faptul că valoarea totală a abaterilor identificate depășește pragul de semnificație stabilit în etapa de planificare a misiunii de audit financiar”.

Inspectorii au reținut și faptul că, în timpul auditului, ICR „a luat și măsuri de corectare a unei erori determinate de faptul că au fost scoase din evidența contabilă bunuri reprezentând mijloace fixe – autoturisme, în sumă de 136 mii lei, pentru care s-au întocmit procese-verbale de casare, fără efectuarea operațiunilor de valorificare a acestora prin dezmembrare și recuperare de materiale, vânzare sau predare către centre de colectare deșeuri. În timpul misiunii de audit, conducerea entității a luat măsuri pentru reintroducerea în gestiune a mijloacelor de transport uzate. Tot în timpul misiunii de audit a fost înregistrată în evidența contabilă scoaterea din evidență a furnizorilor prescriși, pentru suma de 30 mii lei, precum și plata acestei sume către bugetul de stat”.

Controlul a arătat că situațiile financiare „au fost întocmite fără respectarea principiului contabilității pe bază de angajamente. Înregistrarea în contabilitate a operațiunilor economico-financiare, respectiv a documentelor justificative, nu s-a efectuat cronologic și sistematic, așa cum prevăd actele normative în vigoare. În anul 2017, entitatea a evidențiat în conturile de cheltuieli facturi reprezentând prestări servicii, respectiv deconturi de cazare aferente anului 2016, în sumă estimativă de 81.000 lei, iar pe cheltuielile anului 2018 au fost înregistrate servicii aferenteexercițiului bugetar 2017, în sumă estimativă de 29.000 lei”.

Inspectorii au constatat că „în anul 2017, la nivelul ICR nu a fost organizată corespunzător evidența tehnico-operativă, cu consecințe în necunoașterea cantităților de carburant efectiv consumate și a celor existente în stoc la finele perioadei de raportare. Institutul a înregistrat în contabilitate consumul de carburant, prin evidențierea direct pe conturile de cheltuieli a valorii facturilor plătite lunar, fără a lua în considerare consumul lunar efectiv înregistrat în Fișa lunară de activități zilnice pentru autovehicule, stabilit pe baza foilor de parcurs. Procedându-se astfel, valoarea cantităților de combustibil rămase în rezervoarele autoturismelor la sfârșit de lună nu se mai reflectă în evidență contabilă”.

„Au fost menținute în mod nejustificat, în conturile de debitori cu vechime sub 1 an, creanțe în sumă de 85 de mii lei, reprezentând debitori neîncasați din perioada 2010-2015, precum și debitori acționați în instanță și, implicit, au fost raportate eronat prin situațiile financiare încheiate la 31.12.2017 la creanțe curente. Din această sumă, 12 mii de lei reprezintă prejudiciu adus bugetului entității (debite prescrise pentru care reprezentanții ICR nu au luat măsuri de recuperare de la persoanele responsabile)”, se arată în raport.

Instituția culturală, în anul 2017, nu implementase în totalitate sistemul propriu de control intern managerial în conformitate cu OSGG nr. 400/2015. Raportul a reținut faptul că astfel „s-au produs abateri de la principiile de legalitate și regularitate, în principal abateri de la reglementările contabile aplicabile instituțiilor publice, dar și unele abateri referitoare la modul de stabilire, evidențiere și urmărire la încasare a veniturilor și la modul de angajare, lichidare, ordonanțare și plată a cheltuielilor bugetare, care nu au fost detectate de sistemul de control intern managerial”.

Controlul financiar preventiv propriu nu a funcționat conform prevederilor legale. Astfel, din verificarea efectuată privind modul de organizare și exercitare a controlului financiar preventiv propriu în anul 2017 s-a constatat că la ICR nu a fost întocmit un grafic privind circuitul documentelor justificative care stau la baza înregistrării în contabilitate, nu au fost elaborate listele de verificare (check-list) pentru operațiunile de plăți, iar în cazul operațiunilor privind constituirea veniturilor proprii ale Institutului nu au fost specificate documentele ce se prezintă la viză și nici nu au fost elaborate listele de verificare (check-list) aferente ș.a.

Pe parcursul misiunii de audit au fost identificate mai multe deficiențe legate de activitatea ICR. Printre deficiențele reținute de inspectori se numără faptul că coordonatorii de proiecte/evenimente culturale nu țin o evidență clară a acestora, și nu urmăresc decontarea sumelor acordate artiștilor/prestatorilor de servicii culturale conform clauzelor contractuale. De asemenea, în unele situații nu s-a urmărit și nu s-a supus analizei modul de cheltuire a fondurilor publice în condiții de economicitate.

Pentru plata cu întârziere a contribuțiilor aferente salariilor achitate în luna decembrie 2017, ICR „nu a calculat și nu a evidențiat în contabilitate accesoriile aferente, în condițiile în care din suma contribuțiilor aferente salariilor lunii decembrie 2017 (272 mii lei), având termenul scadent în data de 25.01.2018, entitatea a plătit la Bugetul general consolidat, suma de 150 de mii lei. Restul de plată în sumă de 122 mii lei, reprezentând contribuții, a fost plătit la bugetul de stat în data de 6.06.2018.

Inventarierea anuală a patrimoniului s-a desfășurat fără a respecta în totalitate prevederile legale, întrucât nu au fost respectate perioadele de inventariere, creanțele și datoriile față de terți nu au fost confirmate, unele liste de inventariere nu au fost completate cu toate datele prevăzute de formular ș.a. Și în privința cheltuielilor de personal și a gestionării resurselor umane s-au constatat nereguli și abateri de la prevederile legale în vigoare.

Controlul reține și faptul că „a fost efectuată plata unor drepturi salariale necuvenite ca urmare a interpretării eronate a prevederilor legale privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Astfel, diferențele de salarii calculate în urma corecțiilor aplicate pentru perioada iunie-decembrie 2017 și plătite salariaților ICR odată cu plata drepturilor salariale pe noiembrie și decembrie 2017 au fost în sumă de 848 mii lei, fiind invocată aplicarea art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, art. 5 din OUG nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar precum și art. 3^1 alin. (1) din OUG nr. 43/2016”.

Documentul arată că, prin intrarea în vigoare a Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, toate actele normative invocate erau abrogate la data efectuării corecțiilor salariale, fiind interpretate greșit vechile prevederi astfel încât „ICR a acordat eronat salariaților care exercită controlul financiar preventiv propriu sporul salarial pentru complexitatea muncii în proporție de 25% la salariul de încadrare în loc de patru clase de salarizare aplicate la salariul de bază, efectuând astfel cheltuieli de personal nejustificate”.

Conducerea ICR nu a organizat concurs pentru ocuparea posturilor vacante și temporar vacante prevăzute în statul de funcții, optând în schimb pentru detașarea de personal de la alți angajatori, astfel că în anul 2017 au fost detașate de la alte entități – în principal, societăți cu răspundere limitată (SRL), 70 de persoane cu diverse calificări pe posturi vacante aprobate în statul de funcții. Nu au fost organizate examene de promovare în gradele profesionale superioare pentru personalul din cadrul ICR, promovarea în gradul profesional superior a salariaților ICR efectuându-se fără susținerea examenelor de promovare.

Lipsa unei proceduri privind deplasările în străinătate a personalului ICR, precum și funcționarea defectuoasă a controlului intern au condus la plata nejustificată a unor cheltuieli de deplasare. În urma verificării deplasărilor efectuate în străinătate în anul 2017 de către personalul ICR au fost constatate deficiențe, produse ca urmare a faptului că la nivelul entității nu s-a ținut cont de particularitățile cadrului legal de organizare și funcționare, precum și de faptul că sistemul de control intern managerial nu a fost implementat în totalitate.

Tot fără concurs, ICR a încheiat contracte individuale de muncă cu jumătate de normă. „Au fost identificate 11 contracte cu jumătate de normă, pe durată determinată și neterminată, dintre care celemai multe erau încheiate cu personal deja angajat în instituție”, au observat inspectorii.

Curtea de Conturi a recomandat ICR respectarea prevederilor legale referitoare la întocmirea și depunerea situațiilor financiare, respectarea principiului contabilității pe bază de angajamente, înregistrarea în contabilitate în mod cronologic și sistematic a tuturor documentelor justificative și evidențierea operațiunilor economico-financiare ca și efectuarea demersurilor legale pentru recuperarea tuturor creanțelor înregistrate în sold la 31.12.2017, în termenul legal de prescripție.

Institutului Cultural Român condus, din aprilie 2017, de Liliana Țuroiu, i s-a cerut aprobarea, difuzarea și implementarea procedurilor operaționale pentru toate activitățile derulate de entitate, elaborarea și implementarea unui Program de dezvoltare, precum și pentru dezvoltarea sistemului de control intern managerial ca și ținerea unei evidențe a proiectelor/evenimentelor culturale organizate de ICR dar și organizarea și efectuarea operațiunilor de inventariere anuală potrivit dispozițiilor legale.

Institutul Cultural Român (ICR) este organizat și funcționează ca autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar, fiind înființat în anul 2003, în baza Legii nr. 356/2003, republicată, prin reorganizarea Fundației Culturale Române și a Editurii Fundației Culturale Române. Misiunea ICR constă în reprezentarea, promovarea și protejarea culturii și civilizației naționale în țară și în străinătate.

Institutul Cultural Român își propune inițierea, organizarea și dezvoltarea capacității asociative, de mobilizare și convergență în jurul unor proiecte culturale de interes național a tuturor acelor instituții și organizații neguvernamentale, asociații profesionale și uniuni de creație, a reprezentanților societății civile și a personalităților independente care pot contribui la îndeplinirea scopului și obiectivelor Institutului.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii