Peste 80 la sută dintre români au făcut cel puțin o donație în ultimii 2 ani
Ultima Ora Politic

Nemulțumiri pe buget. Un județ din România nu a primit ”mai nimic”

Dănuţ Bica, deputat PNL, declară că bugetul a fost adoptat, dar judeţul Argeş nu a primit mai nimic pentru cele mai importante investiţii

            Deputatul PNL de Argeş Dănuţ Bica le reproșează parlamentarilor argeșeni  PSD şi ALDE că la adoptarea bugetului pentru anul 2019 au votat împotriva finanțării obiectivelor de investiţii extrem de importante pe care le-a propus pentru judeţul Argeş:

          „Vineri, 15 februarie, cu o întârziere de trei luni, în ședința comună a Camerei Deputaților şi  Senatului, au fost adoptate cele mai importante legi din acest an, Legea bugetului de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019.

          Ca deputat argeșean, am remarcat cu mare amărăciune că, deşi Premierul şi Ministrul Finanțelor Publice susţin că anul acesta vor fi la bugetul de stat cu circa 50 miliarde de lei mai mulți bani decât anul trecut, judeţul nostru nu a primit mai nimic pentru dezvoltare şi investiţii.

          Noi, toți deputații şi senatorii Partidului Național Liberal, susținând prioritățile reale de dezvoltare ale României, ne-am luptat în comisii şi în plenul Parlamentului pentru a repara proiectul mincinos al bugetului construit de PSD, propunând şi insistând pentru adoptarea unor amendamente esențiale, de interes național, în domenii cheie ale vieții economice şi sociale, cum ar fi: asigurarea unor fonduri substanțiale pentru construcția de autostrăzi, alocarea a 100% din impozitul pe venit din salarii şi pensii către comunitățile locale, suportarea a 90% din cheltuielile cu asistența socială de la bugetul de stat, indexarea punctului de pensie cu 9% începând cu 1 ianuarie 2019, creșterea la 5% a contribuției la Pilonul 2 de pensii, generalizarea programelor ,,After Scholl” şi ,,Masă diversificată în şcoli”, modernizarea şi retehnologizarea școlilor profesionale, acordarea de burse pentru elevii școlilor profesionale, bani mai mulți pentru medicina de familie şi asigurarea banilor necesari pentru construirea spitalelor regionale, dublarea alocațiilor pentru copii şi indexarea lor anuală cu rata inflației, dublarea indemnizațiilor pentru veteranii şi văduvele veteranilor de război, pentru deținuții politici şi urmașii lor şi pentru urmașii morților de la Revoluția din 1989, abrogarea articolului din OUG 114/2018 ce obligă autoritățile locale să majoreze taxele şi impozitele locale la plafonul maxim, alocarea fondurilor necesare pentru restituirea, în acest an, a banilor plătiți de cetățeni pentru taxa de timbru şi a taxei de primă înmatriculare, reducerea subvențiilor pentru partidele politice, finanțarea corespunzătoare a  investițiilor strategice din energie.

Alături de colegii parlamentari PNL din județele învecinate, am formulat două amendamente pentru urgentarea construirii Autostrăzii Pitești-Sibiu: asigurarea finanțării pentru actualizarea studiilor geotehnice la Secțiunile 2 (Boița-Cornetu) şi 3 (Cornetu-Tigveni) şi pentru proiectarea şi execuția Secțiunii 4 (Tigveni-Curtea de Argeș).

          Personal, ca deputat PNL de Argeş, am reluat cele trei amendamente pentru alocarea fondurilor necesare realizării unor lucrări pe care le consider absolut necesare pentru îmbunătățirea infrastructurii de transport şi relansarea industriei turismului în zona de nord a județului: amenajarea DN 7C-Transfăgărăşan pentru asigurarea circulației rutiere pe tot timpul anului, reabilitarea şi modernizarea DN 73C Câmpulung-Curtea de Argeș-Râmnicu Vâlcea şi reabilitarea şi restaurarea Gării Regale din Curtea de Argeș.

De asemenea, la solicitarea comunităţilor locale din unele localități argeșene, am solicitat să se asigure fonduri pentru realizarea sau extinderea reţelelor de canalizare şi a stațiilor de epurare în comunele Boţeşti, Poienarii de Argeş şi Valea Iaşului, pentru modernizarea unor drumuri comunale din Ciomăgeşti, Izvoru, Mozăceni, Poiana Lacului, Ştefan cel Mare şi Țițești şi pentru construirea unei săli de sport în comuna Schitu Goleşti.

          Toate propunerile PNL au fost respinse pentru că parlamentarii de la PSD şi ALDE au alte priorități decât cele de interes național sau poate pentru că bugetul este construit pe o minciună, iar banii cu care se tot laudă guvernanții chiar nu există. Toate amendamentele formulate de mine, de interes major pentru argeșeni, au fost respinse inclusiv cu voturile deputaţilor şi senatorilor PSD şi ALDE care au fost aleşi în judeţul Argeş. Aceștia s-au opus chiar şi propunerii noastre de a asigura bani suficienţi pentru construirea Autostrăzii Piteşti-Sibiu, demonstrând astfel încă odată că liderii PSD şi ALDE chiar nu vor să construiască prea curând această autostradă.

          Singurul amendament important pe care am reușit să îl impunem în acest buget a fost cel referitor la creșterea alocaţiei de stat pentru copii, de la 200 la 300 lei/lună pentru copii în vârstă de până la doi ani şi de la 84 la 150 lei/lună pentru copii cu vârste între 2 şi 18 ani. Chiar dacă parlamentarii PSD şi ALDE s-au opus cu toată forţa, PNL a reuşit de două ori succesiv să dubleze alocaţia copiilor, în anul 2015 şi în februarie 2019. Oamenii trebuie să ştie că numai în ultimii 2 ani parlamentarii PSD şi ALDE au votat de 4 ori împotriva majorării alocaţiei de stat, deşi aceasta este cea mai mică din Uniunea Europeană. Pensionarii trebuie să ştie de asemenea că, deşi la bugetul de pensii există un excedent de 2,9 miliarde de lei, guvernanții PSD-ALDE vor majora punctul de pensie abia începând cu luna septembrie, păgubindu-i astfel timp de 8 luni de majorarea cuvenită prin lege.”

          Deputatul PNL Dănuţ Bica consideră că 2019 va fi cel mai slab an din ultimii 20 în ceea ce privește investițiile:

          ,,Spitale regionale nu se vor construi în anul 2019, autostrăzi nu se vor face, modernizarea şcolilor va fi amânată, iar administraţiile publice locale vor fi stoarse de ultimii bani pe care-i mai au prin bugetele locale. Cu siguranţă că, din cauza alocărilor financiare foarte mici pentru investiţii şi a întârzierii adoptării Legii bugetului de stat, 2019 va fi cel mai slab an pentru investiţii din ultimii 20 de ani. Acest lucru va afecta grav stabilitatea economică a României. Fără investiţii, viaţa noastră nu se va schimba deloc în bine: vom circula pe aceleaşi drumuri pline de gropi, ne vom trata în aceleaşi spitale insalubre, iar copiii noștri vor merge la cursuri în aceleaşi şcoli lăsate de izbeliște.”

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.