Mirel Rădoi, atac la Gigi Becali după ratarea titlului. ”Are o abordare toxică”
Sport Ultima Ora

Mirel Rădoi nu poate pleca la Universitatea Craiova. Are probleme cu FRF

Preşedintele FRF (Federaţiei Române de Fotbal), Răzvan Burleanu, a declarat, marţi, că nu se pune problema ca selecţionerul echipei naţionale U21 a României, Mirel Rădoi, să plece la Universitatea Craiova nici după Campionatul European din Italia şi San Marino.

„Lupta este una extrem de încinsă. Chiar dacă Craiova s-a împiedicat la Viitorul, cred că ar trebui să continue să spere la titlu, să joace în felul acesta, altfel va fi o luptă în doi, între CFR şi FCSB. Cornel Papură are o experienţă foarte frumoasă în faţă, să îşi conducă propria echipă într-o competiţie europeană, asta trebuie să fie miza Craiovei. Federaţia nu este dispusă să-l lase pe Mirel Rădoi la Craiova. În momentul în care a fost instalat am stabilit foarte clar că acest contract nu este pentru campania în curs, ci pentru cea care va începe în această toamnă. Atât eu cât şi Mirel Rădoi ne dorim să continuăm şi după Campionatul European din Italia. Nu am simţit nevoia să mai vorbesc cu Mirel pentru că a avut o intervenţie publică. Ne dorim să avem stabilitatea la nivelul naţionalei de tineret. Daniel Isăilă a trebuit să şi plătească o anumită sumă şi nu cred că a fost fericit, dar cred că asta este situaţia, toţi antrenorii au clauze de reziliere”, a declarat Burleanu la finalul şedinţei Comitetului Executiv al FRF.

El a precizat că în Adunarea Generală a FRF nu se va discuta despre schimbarea sistemului competiţional: „Sistemul competiţional nu este pe ordinea de zi a Adunării Generale, propunerile noastre au fost deja avansate Ligii Profesioniste de Fotbal. Noi ne dorim să îmbunătăţim sistemul competiţional pentru că nu este în regulă să ai o câştigătoare de campionat şi competiţia să continue în acelaşi timp. Noi considerăm că o competiţie ar trebui să se termine atunci când ai un câştigător şi unele echipe care trebuie să retrogradeze. Ne dorim ca play-off-ul să se termine în acelaşi timp cu play-out-ul. O altă problemă ar fi lipsa unei mize în play-out şi din ce ştiu eu se discută la nivelul LPF. Imediat ce se va semna contractul de drepturi de televizare va intra în vigoare şi cota de solidaritate, pentru că avem aprobată această decizie”.

„O decizie importantă a Comitetului Executiv se referă la reducerea numărului de zile în care un jucător poate să devină liber. Până acum contractele jucătorilor expirau dacă drepturile salariale nu se plăteau în termen de 90 de zile, se reduce termenul de 90 de zile la 60 de zile şi apare un nou termen de 15 zile în care clubul este anunţat să facă această plată, astfel încât să ne asigurăm că integritatea competiţiei nu este afectată şi drepturile jucătorilor nu sunt afectate. Au fost votate şi propunerile administraţiei în ceea ce priveşte reprezentarea colegilor mei în comisiile UEFA. Tot astăzi s-au votat şi datele de disputare a meciurilor de baraj şi promovare în liga 1. Meciurile de baraj vor avea loc în 8 iunie şi 12 iunie returul”, a mai spus Burleanu.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Loading...
Loading...

Articole asemănătoare

Video. Premieră militară în România. Piloții din 5 țări se antrenează împreună la Buzău

News Team

Rareș Bogdan anunță planul lui Dragnea de după alegeri. Klaus Iohannis va fi suspendat

News Team

Se împlinesc 48 de ani de la inaugurarea Hotelului Intercontinental

Golea Sorin
Europarlamentare2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii