Gara de Nord va fi modernizată. Ce promite Răzvan Cuc iubitorilor de fotbal
Atac la Ministrul Cuc. ”Dacă vă încurcă studenții, dați-vă demisia”
Ultima Ora Politic

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, lovit în plin. Moțiune simplă pe numele său

PNL şi PMP au depus, miercuri, la Camera Deputaţilor, moţiunea simplă pe Transporturi.

„Înaintăm moţiunea simplă „Mandatul ministrului Cuc cu numărul 3 este unul de nota 3″, iniţiată de deputaţii PNL şi PMP”, a anunţat, în plen, deputatul liberal Lucian Bode.

„Poate sunteţi surprinşi că, la o lună de la preluarea mandatului de ministru al Transporturilor de către dl Răzvan Cuc, Opoziţia a decis să sancţioneze cu o moţiune simplă activitatea ministrului Transporturilor. Citind textul moţiunii simple veţi constata că existe motive suficiente care legitimează demersul nostru.

Într-o lună de mandat, două domenii strategice pentru economia României, mă refer la sectorul feroviar şi sectorul aerian, se află într-o criză fără precedent din cauza unor decizii iresponsabile în ceea ce priveşte managementul acestor sectoare.

În cele câteva săptămâni de mandat, dl ministru Cuc a girat o serie de modificări legislative care aruncă în derivă transportul public de persoane, intrajudeţean, interjudeţean şi transportul în regim de taxi. Pentru aceste motive, deputaţii PNL şi PMP depun moţiunea simplă”, a adăugat Bode.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor urmează să stabilească un calendar privind dezbaterea şi votul pe moţiunea simplă.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.