Ministrul Cuc rupe hârtii ca să arate că muncește
E haos la transporturi. Atac la Răzvan Cuc. ”Vom avea autostrăzi la Paștele Cailor”
Ultima Ora Politic

Ministrul Transporturilor a găsit vinovații. Este ”frustrat” că unii constructori nu-și termină lucrările la timp

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi-a manifestat, joi, „frustrarea” faţă de faptul că există constructori care nu îşi termină lucrările de investiţii în infrastructura rutieră la timp sau care nu se mobilizează corespunzător.

Cuc a declarat, în timpul unei vizite la Botoşani, că, de asemenea, este „frustrat” pentru că unele organizaţii nonguvernamentale „inventează tot felul de probleme pe coridoarele de autostrăzi”.

„Eu, ca român, sunt frustrat, într-adevăr, pentru mai multe lucruri: pentru faptul că ne trezim cu tot felul de ONG-uri care inventează tot felul de probleme pe coridoarele de autostrăzi, sunt frustrat poate că mulţi antreprenori nu îşi termină lucrările la timp şi nu se mobilizează corespunzător. Sunt mândru că avem români care lucrează foarte bine la autostrăzi, dar toate lucrurile astea le vom clarifica în perioada următoare. Ştiţi foarte bine că şi prima dată am fost pe şantier, am reziliat contracte acolo unde antreprenorii, până să se apuce de lucru, îşi creau premisele să îşi facă plinul şi să ia bani nemunciţi de la bugetul de stat. Dacă mai văd un asemenea exemplu, cu siguranţă voi lua măsuri drastice şi voi rezilia contractele, indiferent de stadiile în care se află”, a afirmat Cuc.

Ministrul a subliniat că, în momentul de faţă, „pe şantierele care sunt deschise în România pe autostrăzi, nu avem niciun fel de problemă administrativă”. „Ei trebuie să lucreze. Bani sunt. Să lucreze!”, a spus el.Pe de altă parte, Răzvan Cuc a declarat că înţelege demersul omului de afaceri sucevean Ştefan Mandachi, care a construit primul metru de autostradă din zona Moldovei şi care a făcut apel la antreprenorii români să declanşeze vineri, 15 martie, la ora 15,00, o grevă de 15 minute, în semn de protest faţă de lipsa autostrăzilor în această regiune.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.