Fostul ministru al justiției, Ana Birchall, spune că baronul PSD ar putea scăpa de pușcărie
Fostul ministru al justiției, Ana Birchall, spune că baronul PSD ar putea scăpa de pușcărie
Ultima Ora Justiție Politic

Ministrul Justiției, atac furibund la DIICOT. E de partea lui Iohannis

Ministrul Justiției, Ana Birchall, lansează un atac public la adresa procurorului șef al DIICOT, Felix Bănilă. Birchall consideră că este inacceptabil modul în care procurorii au acționat la casa familiei Melencu, dar și faptul că de două luni DIICOT nu ia măsuri reale pentru combaterea traficului de persoane și al clanurilor interlope.

”Am avut ieri o discuție cu procurorul șef al DIICOT, după cum deja s-a aflat și în presă.

Confirm că mi-am exprimat nemulțumirea față de câteva aspecte, în primul rând față de faptul că de aproape 2 luni cer măsuri ferme pentru combaterea traficului de persoane, a clanurilor interlope.

Nu vă ascund că mi-am exprimat profunda nemulțumire, asta i-am spus și vineri, pentru că am avut și atunci o conversație telefonică, iar acum i-am repetat că nu consider deloc acceptabil modul în care s-a acționat la casa familiei Melencu. Să știți că este important să respectăm legea, dar în același timp trebuie să avem respect și față de suferință, să nu uităm să fim oameni.”, a declarat Ana Birchall.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.