Ministrul Cuc se mută în câmp, lângă autostrada Sebeș - Turda 1
A fost inaugurată șoseaua de centură a Sucevei. Ministrul Cuc nu a lipsit
Ultima Ora Economic Politic

Ministrul Cuc se mută în câmp, lângă autostrada Sebeș – Turda

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, aflat pe loturile 1 şi 2 ale Autostrăzii Sebeş – Turda, spune că va vorbi cu premierul Viorica Dăncilă să îi permită să stea două zile pe săptămână pe şantier. Lotul 1 se va deschide circulaţiei la sfârşitul anului, a spus Cuc, scrie mediafax.ro

„Au avansat lucrările, dar într-un ritm destul de mic, din punctul meu de vedere. O să îi solicit doamnei prim-ministru dacă îmi dă voie două zile pe săptămână să stau aici pe loturile astea să văd exact cum se avansează cu mine la faţa locului. Văd că de fiecare dată când vin pe şantier parcă se energizează şantierul”, a declarat joi Răzvan Cuc, aflat pe loturile 1 şi 2 ale Autostrăzii Sebeş – Turda.

Ministrul a adăugat că are promisiuni din partea constructorului că lotul 1 va fi dat în circulaţie la sfârşitul anului.

„La lotul 2 s-au modificat într-adevăr în sens pozitiv lucrurile, au început să se mişte, am văzut că s-au finalizat mare parte din structuri, ceea ce este îmbucurător, dar lotul 2 este mult mai înapoiat faţă de lotul 1”, a adăugat Cuc.

Potrivit ministrului, principala problemă pe care o au unii constructori este mobilizarea.

„Eu nu mai fac rabat. Când a venit vorba de termene, am reziliat contracte, când a venit vorba de calitate, am reziliat contracte. Mă voi asigura că îşi vor face treaba aşa cum trebuie”, a afirmat Cuc.

La una dintre vizitele precedente, Cuc a dat un ultimatum constructorului lotului 2 al autostrăzii Sebeş-Turda, spunând „cred că aţi confundat lucrarea la autostradă cu lucrarea la un drum naţional. Dacă nu ajung contractele cu antreprenorul până la final de iunie la CNAIR, reziliez contractul”.

Ulterior, ministrul Transporturilor a anunţat că lotul 2 va fi deschis traficului la sfârşitul acestui an, iar constructorul şi-a asumat finalizarea lucrărilor până la acest termen, indiferent de costurile pe care le va avea.

La începutul acestui an, stadiul fizic al construcţiei la Lotul 2 au autostrăzii Sebeş-Turda era de 49,01%, iar la sfârşitul lunii ianuarie, grecii de la Aktor au raportat un progres de doar 0,02 puncte procentuale.

Autostrada Sebeş-Turda va avea o lungime totală de 70 de kilometri şi va traversa parţial judeţele Alba şi Cluj, fiind împărţită în patru loturi.

Primul lot se întinde pe 17 kilometri, de la intrarea pe autostradă în Sebeş, până la Pârâul Iovului, după Alba Iulia. Lotul doi are o lungime de 24,3 kilometri şi se întinde de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud, iar lotul trei, care are 12,5 km, se întinde de la intrarea în Aiud până la Decea. Ultimul lot are 16,3 km şi se termină în Turda.

Valoarea lucrărilor, fără TVA, este de 541.739.137 de lei pentru lotul unu, 549.332.393 de lei pentru lotul doi, 420.511.921 de lei pentru lotul trei, 470.004.894 de lei pentru lotul patru, toate fiind finanţate din fondul de coeziune, 85%, şi bugetul de stat – 15%.

loading...

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii