EXCLUSIV. Abuz politic la Ministerul Culturii: UDMR, acuzat că distruge două instituții-simbol ale României. PSD și PNL, în fața unei crize de coaliție! Ministrul Demeter distruge două instituții simbol ale României

UDMR lovește în cultura românească: Ministrul András Demeter desființează Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian” și Teatrul Muzical „Ambasadorii” – un atac direct la identitatea culturală a României.

România se confruntă cu una dintre cele mai grave decizii din ultimii ani în domeniul cultural. Ministerul Culturii, condus de András Demeter (UDMR), pregătește desființarea Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian” și a Teatrului Muzical „Ambasadorii” – două instituții reprezentative, cu rol esențial în educația artistică și promovarea internațională a valorilor românești.

Surse din interiorul ministerului și al Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian”, vorbesc despre o manipulare administrativă cu substrat personal și politic, prin care actualul ministru ar urmări eliminarea managerului Operetei, Radu Petrovici, cel care l-a învins în concursul pentru conducerea instituției, desfășurat în 2024.

Managerul Operetei, Radu Petrovici
Managerul Operetei, Radu Petrovici

În lipsa unei justificări economice sau culturale, decizia este catalogată drept un abuz de putere și o răzbunare personală.

Teatrul Muzical „Ambasadorii” este singurul teatru profesionist pentru copii din Europa care funcționează sub înaltul patronaj al unui Minister al Culturii – un model unic de educație prin artă, apreciat la nivel internațional.

Teatrul Muzical Ambasadorii
Teatrul Muzical Ambasadorii

Instituția are zeci de premii internaționale, participări la festivaluri de top și parteneriate solide cu mari teatre de operă din Franța, Italia, Germania și Marea Britanie.

Desființarea sa ar însemna dispariția unui simbol al educației culturale românești și o pierdere ireparabilă pentru imaginea României în Europa.

De asemenea, Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”, cu o tradiție de peste 70 de ani, este considerat un pilon al scenei muzicale românești, un spațiu al eleganței, rafinamentului și profesionalismului artistic.

Comasarea și rebranduirea acestor instituții ar distruge un patrimoniu cultural construit în decenii și ar transmite un semnal periculos: că în România cultura poate fi sacrificată pentru orgolii politice.

Artiști, educatori și profesioniști din domeniu atrag atenția că această decizie reprezintă un atac direct la cultura națională și la dreptul copiilor români de a avea acces la artă de calitate.

„Este un gest iresponsabil, o formă de răzbunare politică îmbrăcată în decizie administrativă. Ceea ce se întâmplă nu e reformă, ci demolare”, declară surse culturale.

Dacă proiectul va fi dus până la capăt, România va deveni singura țară europeană care își desființează teatrul profesionist pentru copii – un act de auto-sabotaj cultural care contrazice valorile europene și rolul educativ al artei.