Incredibil. Meleșcanu spune că românii din Diaspora sunt vinovați că nu au fost umiliți la vot. Au fost cărați cu autocarele
Meleșcanu nu își asumă vina votului din Diaspora. ”Nu simt că i-am dezamăgit pe români”
Ultima Ora Politic

Meleșcanu nu își asumă vina votului din Diaspora. ”Nu simt că i-am dezamăgit pe români”

Teodor Meleșcanu, noul președinte al Senatului, a declarat marți că în ciuda nemulțumirilor românilor din Diaspora privind alegerile din 26 mai 2019, fostul Ministru de Externe nu consideră că este vinovat sau că i-ar fi dezamăgit pe românii din străinătate.

„Cetățenii româniau dreptul să se exprime, eu sunt gata oricând să discut și să le explic, iar la primele alegeri, singurele modificări pe care le-am putut face, au fost câteva elemente tehnice care să permită un vot mai rapid. (…) Nu simt că i-am dezamăgit pe români.”, a declarat fostul Ministru de Externe.

O situație asemănătoare a avut loc și în 2014, la alegerile prezidențiale, Meleșcanu considerând că nu era de datoria Ministerului Afacerilor Externe organizarea alegerilor, ci doar detalii logistice, sarcina principală fiin, de fapt, a Biroului electoral Central.

„În 2014, nu am ocupat eu organizarea alegerilor, nici anul acesta nu m-am ocupat eu de organizarea alegerilor. Potrivit Legii, organizarea alegerilor se face de către Biroul Electoral central, iar Ministerului Afacerilor Externe îi revine sarcina de a asigura logistic aceste alegeri.”, a declarat acesta.

Teodor Meleșcanu consideră că problemele din cadrul alegerilor europarlementare, din 26 mai 2019, s-au resimțit doar în unele țări, nu în toate.

„În mai, anul acesta, bineînțeles că primul lucru pe care l-am făcut, a fost să dublez circumscripțiile electorale, care cu toate astea, s-au dovedit a fi neîncăpătoare, în unele țări, nu în toate, dar în câteva țări au fost incidente.”, a reiterat Meleșcanu.

Precizările vin după ce, la alegerile din 26 mai, mulţi dintre cetăţenii români din diaspora nu au putut vota din cauza cozilor imense formate la secţiile de vot. Potrivit raportului MAE, privind problemele la votul pentru alegerile europarlamentare din Diaspora, au existat „acţiuni coordonate de aducere la vot a unui număr mare de cetăţeni” cu mai multe autocare.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.