Meci mare astăzi pentru Simona Halep. ”Sunt încrezătoare”
Sport Ultima Ora

Meci mare astăzi pentru Simona Halep. ”Sunt încrezătoare”

Jucătoarea română de tenis, Simona Halep, locul 2 WTA, va debuta miercuri, în jurul orei 14.00, la turneul de la Roma, împotriva sportivei din Cehia Marketa Vondrousova, locul 44 WTA. Românca a avut drum liber în primul tur.

Vondrousova a trecut în manşa inaugurală de compatrioata Barbora Strycova (40 WTA), după un meci de două ore şi 35 de minute de joc, cu scorul de 1-6; 6-4; 7-6(4).

Meciul va avea loc miercuri, în jurul orei 14.00, ora României, fiind a doua partidă de pe arena Pietrangeli, după meciul dintre Johanna Konta şi Sloane Stephens, programat pentru ora 12.00.

O singură confruntare directă a avut loc între Halep şi Vondrousova, în acest an, la Indian Wells. Românca a pierdut atunci în 3 seturi, 2-6; 6-3; 6-2.

Simona Halep vine la Roma după finala de la Madrid pierdută în faţa jucătoarei din Olanda, Kiki Bertens, scor 4-6, 4-6, dar a precizat că este optimistă. ”În acest moment sunt mulţumită cu jocul meu, sunt fericită că am putut să trec cu bine peste turneul de la Madrid. A fost o săptămână dificilă acolo. Sunt încrezătoare şi vom vedea ce va fi în următoarele săptămâni. Îmi place la Roma, îmi place la Roland Garros, dar eu sunt pregătită pentru orice”, a spus Simona Halep, într-o conferinţă de presă.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Loading...
Loading...

Articole asemănătoare

Centrul Cărții, prezent cu două lansări de carte și dezbateri, la standul ICR de la Bookfest 2019

Alina Petroiu

O româncă printre cei 14 câștigători ai Premiilor UE pentru Literatură

Alina Petroiu

Studiu uimitor. Utilizarea telefonului în timpul cumpărăturilor dublează cheltuielile

Alina Petroiu
Europarlamentare2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii