Macara prăbuşită în centrul Bucureştiului, peste o maşină în care se aflau 4 persoane: un bărbat grav rănit. FOTO 1
Ultima Ora Breaking News Sănătate Social

Macara prăbuşită în centrul Bucureştiului, peste o maşină în care se aflau 4 persoane: un bărbat grav rănit. FOTO

O macara de mare tonaj s-a prăbuşit sâmbătă pe strada Matei Millo din centrul Capitalei. Braţul macaralei a cazut peste o maşină în care se aflau patru persoane.

După evaluarea situaţiei, rezultă că sunt în total 4 victime conştiente, din care una încarcerată. În autoturism se aflau patru bărbaţi, potrivit ISU.       Echipajele de salvare au reuşit să îl scoată dintre fiarele contorsionate şi pe şofer: „Bărbatul este inconştient, intubat şi în drum spre Spitalul Universitar“, a transmis ISU.

„Au fost patru persoane rănite, una în stare gravă. Astfel de intervenţii sunt dificile, există riscul ca obiectul căzut să fie instabil, ţine de modul în care stă victima în maşină. Trebuie de regulă scos plafonul maşinii. E o misiune cu riscuri, inclusiv pentru echipajele de intervenţie. Zona va fi asigurată şi vor veni şi reprezentanţii firmei“, a declarat Raed Arafat la Digi24.   O persoană aflată într-un autoturism în deplasare a fost prinsă de braţul macaralei. În autoturism se aflau 4 persoane, dar trei dintre ele au reuşit să iasă. La sosirea echipajelor de salvare, un bărbat a fost găsit în stare de semiconştienţă.  Medicii şi pompierii au intervenit cu utilajele de la descarcerare pentru a îndepărta plafonul maşinii, iar acum bărbatul primeşte îngrijiri medicale.    „E o lucrare privată de demolare, nu este a primăriei de sector. Are autorizaţie eliberară de Primăria Capitalei, din ce ştiu actele sunt în regulă. Probabil nu au asigurat macaraua“, a decalarat la Digi 24 primarul sectorului 1, Daniel Tudorache, relateaza adevarul.ro.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.