Doleanțele logopezilor clujeni prezentate la Guvern
Ultima Ora Politic

LOVITURĂ pentru Guvernul Dăncilă. Necostituționalitate pentru un articol din Legea pensiilor

LOVITURĂ pentru Guvernul Dăncilă. Necostituționalitate pentru un articol din Legea pensiilor

Plenul Curții Constituționale a luat marţi, 9 octombrie, în dezbatere excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor a art.58 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Dispozițiile criticate au următorul conținut:

„Persoanele care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 5, în funcţie de gradul de handicap, după cum urmează:

a) cu 15 ani, în situaţia asiguraţilor cu handicap grav, dacă au realizat, în condiţiile handicapului preexistent calităţii de asigurat, cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare;

b) cu 10 ani, în situaţia asiguraţilor cu handicap accentuat, dacă au realizat, în condiţiile handicapului preexistent calităţii de asigurat, cel puţin două treimi din stagiul complet de cotizare;

c) cu 10 ani, în situaţia asiguraţilor cu handicap mediu, dacă au realizat, în condiţiile handicapului preexistent calităţii de asigurat, stagiul complet de cotizare.”

În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea Constituțională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma ”preexistent calității de asigurat” cuprinsă în art.58 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice este neconstituţională.

În motivarea soluției de admitere pronunțate, Curtea Constituțioală a statuat că sintagma ”preexistent calității de asigurat” cuprinsă în art.58 din Legea nr.263/2010 încalcă articolul 16 alin.(1) din Constituție referitor la egalitatea în fața legii și a autorităților publice, întrucât nu permite și persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap ulterior calităţii de asigurat să beneficieze de reducerea vârstelor standard de pensionare, în funcţie de gradul de handicap. În opinia majorității judecătorilor Curții Constituționale, nu există nicio deosebire obiectivă și relevantă între categoria persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat și categoria persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap ulterior calităţii de asigurat.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanței de judecată care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Curtea de Apel Cluj – Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.