Gabriela Firea sare la gâtul lui Oprișan: ”A spus niște minciuni”
Ultima Ora #CURTEA CONSTITUTIONALA #VALER DORNEANU Politic

Lovitură din Parlament pentru Firea și Oprișan! Judecătorii Curții Constituționale nu-i vor putea salva

Primarii, cum este și Gabriela Firea, sau președinții de Consilii Județene, vezi cazul lui Marian Oprișan, nu vor putea beneficia, așa cum ar vrea PSD, de pensii speciale.

Senatorul USR, Florina Presadă, a depus la Parlament, un proiect legislativ, care o va lăsa și pe Firea, fără pensia specială, așa cum prevede o lege a social-democraților.

”Azi am înregistrat la Senat o inițiativă legislativă pentru eliminarea pensiilor speciale ale primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de consilii județene.

USR a luptat încă din 2016 împotriva pensiilor speciale de orice fel ar fi fost ele. Ele sunt un privilegiu, o nedreptate enormă care se face românilor iar acest lucru trebuie să înceteze!

Atunci când am primit amendamente la legea administrației publice sau la codul administrativ privind înființarea pensiilor speciale pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene, am fost singurul parlamentar din comisiile de specialitate care a vorbit despre ele.

În Comisia specială de Cod Administrativ, unde am depus amendament pentru eliminarea acestora și în alte ocazii când propuneam eliminarea lor, am fost de fiecare dată singurul vot în favoarea eliminării acestora.

De ce eram singurul vot împotriva pensiilor speciale pentru primari?

Pentru că eram de la USR.Atunci când USR căuta semnături pentru a sesiza CCR cu privire la Codul Administrativ în vara lui 2018, nu reușeam să găsim semnăturile necesare pentru că nici PSD, nici PNL și nici PMP, UDMR sau ALDE nu doreau să atace pensiile speciale ale primarilor.

Lovitură din Parlament pentru Firea și Oprișan! Judecătorii Curții Constituționale nu-i vor putea salva 5

În vara lui 2019, anul trecut, eu însămi am solicitat Avocatului Poporului să atace la CCR, Codul Administrativ inclusiv pensiile speciale pentru primari.

De fiecare dată când ne-am opus pensiilor speciale pentru primari, ni s-a spus că noi nu avem primari.A venit momentul, în prag de campanie electorală pentru alegerile locale, ca USR să arate că viitorii săi primari sau președinți de consilii județene nu doresc pensii speciale.

USR nu vine cu retorică electorală fără susținere în spate, așa cum o fac celelalte partide. Noi ne respectăm promisiunile făcute!

Eliminarea pensiilor speciale este, pentru USR, parte din misiunea pe care o are de a face dreptate românilor.

Să fii ales de către cetățeni este deja un privilegiu în sine și o onoare iar candidații noștri la alegerile locale vă vor spune același lucru.

Lovitură din Parlament pentru Firea și Oprișan! Judecătorii Curții Constituționale nu-i vor putea salva 6

Inițiativa de eliminare a acestor pensii speciale este asumată de către toți colegii parlamentari USR – unii dintre ei și candidați la primărie sau la președinția unor consilii județene.

Aceste pensii speciale pentru primari au fost introduse în Codul Administrativ odată cu adoptarea OUG57/2019, fără niciun fel de impact financiar calculat în nota de fundamentare, iar intrarea lor în vigoare a fost amânată pentru ianuarie 2021 în urma unui amendament USR la legea bugetului de stat.

Momentul intrării lor în vigoare se apropie și e timpul ca Parlamentul să arate că lucrează în favoarea cetățenilor, și nu a celor privilegiați, și să adopte această inițiativă înainte de finalul acestui an.

Dintre toate categoriile de pensii speciale, cele pentru aleșii locali pot fi eliminate fără emoții, în cazul unui atac la CCR, din două motive: în primul rând ele nu sunt în vigoare, deci nu reprezintă un drept câștigat, în al doilea rând, CCR s-a pronunțat deja pe proiecte anterioare care conțineau pensiile pentru primari în această formă și le-a declarat deja neconstituționale.

Acesta este un prim proiect dintr-un pachet legislativ mai amplu de eliminare a pensiilor speciale, pe care l-am pregătit pentru cazul în care decizia CCR pe marginea impozitării lor, care va veni în septembrie, este una nefavorabilă.Iubiți România cu ochii deschiși!”, scrie Presadă.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.