
ALERTĂ! Loturi de pâine retrase din magazine: avertisment pentru consumatori după descoperirea unui corp străin. FOTO
Mai multe loturi de pâine produse în România au fost retrase de pe piață după ce a fost descoperit un corp străin într-un produs de panificație. Măsura a fost anunțată de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
Retragerea vizează anumite produse de pâine fabricate de compania Vel Pitar, unul dintre cei mai mari producători de pâine din România.
Decizia a fost luată ca măsură de precauție după confirmarea unui caz izolat în care în interiorul unui produs a fost găsit un fragment de material plastic.
Ce produse sunt vizate
Compania a decis retragerea voluntară a următoarelor produse:
– Pâine Domnească Albă 1 kg, loturi cu termen de expirare: 06.03.26C, 07.03.26C, 11.03.26C, 16.03.26C, 17.03.26C
– Deplina Extra Albă 600 g, lot cu termen de expirare: 05.03.26C.

Produsele pot fi identificate după data de expirare înscrisă pe ambalaj.
Ce trebuie să facă cei care au cumpărat
Autoritățile recomandă ca produsele din loturile menționate să nu fie consumate. Consumatorii sunt sfătuiți să le distrugă sau să le returneze în magazinele de unde le-au cumpărat.
Contravaloarea produselor va fi restituită, chiar și fără prezentarea bonului fiscal.
ANSVSA a anunțat că monitorizează situația și colaborează cu producătorul pentru retragerea completă a produselor vizate de pe piață.



