”Legea asupra streinilor”: Inspectoratul General pentru Imigrări împlinește 138 de ani
Ultima Ora Politic Social

”Legea asupra streinilor”: Inspectoratul General pentru Imigrări împlinește 138 de ani

Poliţiştii de imigrări celebrează duminică 138 de ani de la semnarea de către Regele Carol I a primului act normativ care reglementa regimul străinilor în România – „Legea asupra streinilor”, publicată în Monitorul Oficial în anul 1881.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General pentru Imigrări, momentul a devenit unul de importanţă deosebită pentru fiecare poliţist de imigrări, şi, în semn de onoare, Ziua Armei este marcată anual printr-o serie de activităţi informative, culturale, competiţii sportive, precum şi acordarea distincţiilor pentru „Poliţistul şi Structura Anului”.

Anul acesta, ziua aniversară este marcată, în perioada 5 – 20 aprilie, prin activităţi informative, culturale şi competiţii sportive, precum organizarea unei dezbateri cu tema „Migraţia – context actual şi perspectivă”, aflată la cea de-a V-a ediţie, Cupa IGI la fotbal – ediţia a IV-a şi prima etapă a concursului de tir. Activităţile se vor desfăşura la sediul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”.

De asemenea, vor fi acordate distincţiile „Poliţistul Anului” şi „Structura Anului”. Selecţia poliţiştilor nominalizaţi pentru aceste titluri s-a realizat pe baza rezultatelor deosebite, a conduitei morale şi profesionale, spiritului de echipă, coeziunea de grup, precum şi în considerarea caracterului umanitar al acţiunilor desfăşurate.”Legea asupra streinilor”, publicată în Monitorul Oficial nr. 6 din anul 1881, avea şapte articole şi reglementa modalitatea în care străinul putea fi constrâns de a se depărta din locul în care se află, de a locui într-un anumit loc sau chiar de a părăsi ţara, termenul în care străinul va trebui să „execute ordinul de espulsiune sau de schimbare a reşedinţei”, timpul cât va avea dreptul să se „poprescă în fiecare localitate, până la frontieră”, conducerea afară din „ţeră prin forţa publică”, precum şi corecţia aplicată în cazul reintrării pe teritoriul României.

Totodată, se stabilea datoria străinului nou venit în ţară de a obţine de la autoritatea poliţienească o carte de liberă trecere „pentru timpul cât va arăta că voesce să stea sau să călătorească.

„Legea avea să fie completată cu Regulamentul din anul 1900, care stipula ca documentul pentru străinii intraţi în România „Biletul de liberă trecere”.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.