Lege nouă în Parlament. Se vor debloca investițiile de la nivel local 1
Ultima Ora Politic

Lege nouă în Parlament. Se vor debloca investițiile de la nivel local

Deputatul PSD Elvira Șarapatin a inițiat o lege, care a fost votată de Parlament, pentru deblocarea investițiilor de la nivel local prin includerea acestora în lucrări de interes public major    

Parlamentarul social-democrat Elvira Șarapatin a adus modificări Legii nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, prin care se vor debloca obiectivele de investiții pentru dezvoltarea infrastructurii locale și naționale.

Inițiativa legislativă a fost votată miercuri de Camera Deputaților, în calitate de for decizional cu 207 voturi pentru, 40 contra și 5 abțineri.

Am completat articolul 5 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, astfel încât lucrările declarate de interes naţional de la nivel local să reprezinte lucrări de interes public major, acestea fiind indispensabile în cadrul politicilor fundamentale ale ţării în domeniul asigurării infrastructurii locale şi naţionale. Astfel, lucrările care se declară de interes naţional şi traversează localităţi, drumuri judeţene, orăşeneşti şi comunale şi asigură legăturile cu municipii, oraşe şi comune, fiind necesare pentru realizarea de obiective de interes local pentru dezvoltarea infrastructurii locale, reprezintă lucrări de interes public major. De asemenea, amenajările privind producţia şi distribuţia de energie electrică şi termică pentru construcția de hidrocentrale, având ca scop utilizarea durabilă a resurselor de apă, monopol natural de interes strategic, reprezintă lucrări de interes public major”, a declarat deputatul PSD Elvira Șarapatin într-un comunicat remis newsteam.ro

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.