Guy Verhofstadt
Ultima Ora Justiție Politic Social

Laura Codruța Kovesi, la un pas de a ajunge astăzi procuror-șef al Europei

Echipa Parlamentului European va avea, joi la Bruxelles, a treia rundă de negocieri cu reprezentanţii Consiliului UE, pentru procurorul-şef european, după ce primele două întruniri s-au încheiat fără rezultat. Pentru şefia Parchetului UE candidează şi Laura Codruţa Kovesi.

Primele runde de negocieri au avut loc pe 19 şi 27 martie. Dacă la întrunirea de miercuri nu se va ajunge la un consens, mai este programată o rundă de negocieri pe 10 aprilie.

Echipa de negociere a Parlamentului European este compusă din preşedintele şi vicepreşedintele Comisiei LIBE, Claude Moraes şi Judith Sargentini, preşedintele Comisiei CONT, Ingeborg Grassle (grupul PPE).

În urma unui vot secret, în luna februarie, Comisia LIBE a selectat-o pe Laura Codruţa Kövesi pe primul loc în lista de candidaţi pentru postul de procuror-şef european. Rezultatul a fost: Laura Codruţa Kovesi -26 de voturi, Jean-François Bohnert (Franţa) -22 voturi, iar Andrés Ritter (Germania)- 1 vot. Kovesi a fost preferată anterior şi în Comisia CONT.

În schimb, în urma votului reprezentanţilor permanenţi ai statelor în Consiliul Uniunii Europene, Jean-François Bohnert s-a clasat pe primul loc pe lista pentru desemnarea procurorului-şef european, fiind urmat de Laura Codruţa Kovesi, din România, şi de germanul Andres Ritter.

Având în vedere că Laura Codruţa Kovesi este candidatul ales de comisiile parlamentare pentru funcţia de procuror-şef european, iar Consiliul UE a stabilit ca Jean-François Bohnert să fie desemnat pentru şefia Parchetului UE, mai multe runde de negocieri au loc între Parlament şi Consiliu, pentru a ajunge la un consens.

În contextul controlului judiciar pentru 60 de zile dispus de către procurorii Secţiei de anchetare a magistraţilor, preşedintele PE, Antonio Tajani,a făcut miercuri o declaraţie de susţinere a Laurei Codruţa Kovesi. El a spus că va trimite o scrisoare autorităţilor române în care le va cere să nu pună obstacole la participarea fostei şefe a DNA la toate fazele procedurii de selecţie pentru postul de procuror-şef european.

Ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis admiterea contestaţiei depuse de Laura Codruţa Kovesi şi a hotărât ridicarea măsurii controlului judiciar dispus de Secţia de anchetă a magistraţilor în cazul fostei şefe DNA, în dosarul aducerii în ţară a lui Nicolae Popa. Decizia judecătorilor este definitivă.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii