Programul vizitei președintelui Klaus Iohannis la Timișoara
Ultima Ora Politic

Klaus Iohannis, întâlnire cu președintele Consiliului European, Donald Tusk

Președintele Klaus Iohannis a avut o întrevedere, joi, la Bruxelles, cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, potrivit unor fotografii publicate de Administrația Prezidențială.

Șeful statului participă joi și vineri la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.

Pe agenda de discuții este combaterea dezinformării în contextul alegerilor pentru Parlamentul European din perioada 23-26 mai și relațiile externe ale UE. Potrivit agendei oficiale, joi, de la ora 13.00, Iohannis este prezent la Summitul Partidului Popular European.

De la ora 16.00, Klaus Iohannis va fi prezent la reuniunea Consiliului European cu preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, prima sesiune de lucru și apoi la ui dineu de lucru separat al Șefilor de Stat/Guvern.

„Subiectele aflate pe agenda de discuții a reuniunii Consiliului European se referă, în principal, la aspecte legate de ocupare, creștere şi competitivitate, combaterea schimbărilor climatice, relațiile externe ale Uniunii Europene (UE), dar şi la aspecte legate de combaterea dezinformării în contextul alegerilor pentru Parlamentul European din perioada 23-26 mai a.c. De asemenea, liderii europeni vor discuta în format UE27 despre procesul de retragere a Marii Britanii din UE”, a anunțat Administrația Prezidențială, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, cu privire la subiectele economice, liderii statelor membre vor face o evaluare a situației economice actuale. Discuțiile referitoare la Piața Unică se vor axa pe aspecte legate de domeniul digital, industrie şi comerț în contextul provocărilor globale, tehnologice şi de securitate.

De asemenea, liderii europeni vor discuta despre relațiile Uniunii Europene cu China în pregătirea Summitului UE – China din 9 aprilie a.c.

„În ceea ce privește combaterea dezinformării, președintele României va evidenția faptul că lupta împotriva acestui fenomen este esențială în contextul apropiatelor alegeri pentru Parlamentul European. În acest sens, președintele Klaus Iohannis va pleda pentru intensificarea eforturilor la nivelul statelor membre pentru combaterea acestui fenomen, în vederea asigurării unui proces electoral european liber şi corect. Liderii europeni vor aborda, de asemenea, cele mai recente evoluții privind procesul de retragere a Marii Britanii din UE, precum și opțiunile pentru perioada viitoare. Președintele României va sublinia că obiectivul comun este acela de a se evita o retragere dezordonată a Marii Britanii din Uniune, iar țara noastră, în calitatea de Președinție la Consiliul UE, va acţiona pentru finalizarea pregătirilor pentru orice scenariu posibil legat de procesul Brexit. În acest context, Președintele Klaus Iohannis va reitera necesitatea menținerii unității UE27 în cadrul acestui proces”, mai informează Președinția.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.