CCR a respins Strategia 2040 care stabilea că în România se guvernează cum vrea Dragnea
Justiție Politic Ultima Ora

Judecătorii CCR au făcut anunțul. Când vor dezbate sesizarea lui Iohannis pe codurile penale

Judecătorii CCR vor dezbate pe 28 mai sesizarea președintelui Klaus Iohannis în legătură cu modificările făcute de către Parlament la Codul penal și Codul de procedură penală.

Sesizarea președintelui Klaus Iohannis depusă vineri la Curtea Constituțională, în legătură cu modificările făcute de către Parlament la Codul penal și Codul de procedură penală, va fi dezbătută pe data de 28 mai..

„Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost transmisă de către Parlament Președintelui României în vederea promulgării la data de 2.05.2019. Această lege a fost supusă controlului anterior de constituționalitate, prin Decizia nr. 633/2018 Curtea Constituțională constatând neconstituționalitatea unora dintre dispozițiile sale”, precizează obiecția de neconstituționalitate formulată de Iohannis la CCR, potrivit unul comunicat de presă al Administrație Prezidențiale.

Șeful statului argumentează că a fost din nou încălcată Legea fundamentală prin modificările aduse de către Parlament, precum și principiul bicameralismului.

„Însă, în procedura reexaminării legii – deschisă potrivit art. 147 alin. (2) din Constituție – Parlamentul a adoptat legea criticată cu încălcarea art. 147 alin. (2) din Constituție. Astfel, cu ocazia punerii în acord a unora dintre dispozițiile legii, declarate neconstituționale, cu Decizia nr. 633/2018, Parlamentul, pe de o parte și-a ignorat obligația constituțională de a pune în acord textele din legea criticată cu decizii anterioare ale Curții Constituționale, aspect ce contravine dispozițiilor art. 147 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 147 alin. (1) și alin. (4) din Constituție, iar pe de altă parte, în procedura punerii de acord nu a realizat corelările necesare, adoptând reglementări ce contravin principiului legalității, fiind astfel încălcate prevederile art. 147 alin. (2) prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituție”, precizează Iohannis în sesizare.

„Totodată, în procedura de punere în acord a legii, legiuitorul a încălcat și principiul bicameralismului consacrat de art. 61 alin. (2) și art. 75 din Constituție, precum și depășirea limitelor fixate prin Decizia nr. 633/2018”, completează președintele României.

Șeful statului argumentează că Parlamentul a eliminat articole din Codul de procedură penală, însă fără a introduce normele la care făcuse referire CCR, în decizia de neconstituționalitate.

„În procedura reexaminării, însă, Parlamentul a eliminat în integralitate alin. (41) art. 40 din Codul de procedură penală, deși critica de neconstituționalitate viza, dimpotrivă, necesitatea unei norme prin care să se prevadă pe de o parte structura sau formațiunea de judecată din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție care va soluționa recursul împotriva hotărârilor prin care completurile de 5 judecători resping cererile de sesizare a Curții Constituționale, iar pe de altă parte competența de a soluționa recursul împotriva hotărârilor prin care Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție respinge cererile de sesizare a Curții/competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de a judeca recursul împotriva hotărârilor prin care se resping cererile de sesizare a Curții”, potrivit sursei citate.

Astfel, președintele consideră că Parlamentul avea deschisă calea reexaminării doar în ceea ce privește introducerea unor astfel de norme, care să acopere situațiile nereglementate și identificate ca fiind necesare de Curtea Constituțională și, în consecință nu putea elimina cu totul intervenția asupra acestui text.

„Mai mult, completarea inițială adusă Codului de procedură penală prin art. I pct. 24 a fost realizată pentru punerea acestui act normativ în acord cu Decizia nr. 321/2017. Potrivit acestei decizii intervenția asupra prevederilor art. 40 Cod procedură penală era necesară pentru introducerea recursului împotriva respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale privind hotărârile pronunțate de ultima instanță în ierarhia instanțelor judecătorești în materie penală. Or, eliminarea dispozițiilor introduse prin art. I pct. 24 echivalează cu încălcarea obligației Parlamentului de a pune în acord acest text cu Decizia nr. 321/2017, iar punerea în acord a legislației penale cu deciziile instanței constituționale a reprezentat un aspect asumat public, atât pe plan intern, cât și european, și a constituit, așa cum am arătat anterior, una dintre rațiunile inițiativei legislative”, arată șeful statului, în textul sesizării.

Iohannis mai spune că Parlamentul a eliminat complet și articolul 220 din Codul de procedură penală, contrar unei decizii anterioare a CCR, în care a constatat că soluția legislativă care permite luarea măsurii arestului la domiciliu, în condițiile în care anterior inculpatul a fost arestat (preventiv sau la domiciliu) în aceeași cauză, în lipsa unor temeiuri noi care fac necesară privarea sa de libertate.

„În procedura reexaminării, însă, Parlamentul nu numai că nu a suplinit omisiunea legislativă, ci a eliminat în integralitate modificarea operată la art. 220 alin. (1) din Codul de procedură penală. Acest text fusese așadar, anterior declarat neconstituțional prin Decizia nr. 22/2017, prin care Curtea a reținut că „dispunerea unei noi măsuri preventive privative de libertate, după ce anterior față de persoana respectivă a mai fost dispusă o măsură preventivă privativă de libertate, nu se poate baza pe aceleași temeiuri care au fundamentat dispunerea primei măsuri preventive privative de libertate. În mod contrar, s-ar ajunge la situația în care temeiurile care stau la baza dispunerii unei măsuri preventive privative de libertate să nu fie suficiente pentru a motiva luarea acestei măsuri, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 23 din Constituție și celor ale art. 5 din Convenție”, potrivit sursei menționate.

Totodată, șeful statului precizează că unele modificări au fost efectuate de Legislativ deși nu au făcut obiectul controlului de constituționalitate.

Este vorba despre un articol din Codul de procedură penală care în forma anterioară controlului de constituționalitate prevedea: „(3) Cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), g) și h) pot fi invocate ca motive de revizuire în favoarea persoanei condamnate, a celei față de care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei. Cazul prevăzut la alin. (1) lit. f) poate fi invocat ca motiv de revizuire în favoarea persoanei condamnate ori a celei față de care s-a aplicat o măsură educativă, a celei față de care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei.”

Acest text nu a făcut obiectul controlului de constituționalitate. Cu toate acestea, Parlamentul în procedura punerii de acord a legii cu Decizia Curții Constituționale nr. 633/2018 a eliminat această intervenție legislativă, aspect ce contravine dispozițiilor art. 147 alin. (2) din Constituție.

De asemenea, președintele Iohannis face referire la articolul III din Codul de procedură penală care prevede că „În toate situațiile în care Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală se referă la judecătorul de cameră preliminară se înțelege că referirea se face la instanța de judecată competentă potrivit legii”.

Șeful statului spune că prevederile art. III din legea criticată nu corespund nici regulilor expres instituite prin Legea nr. 24/2000 și nu sunt realizate nici în acord cu practica legislativă mai sus descrisă, întrucât „operațiunea de renunțare la o sintagmă/noțiune/instituție și înlocuirea înțelesului acestora cu un altul se realizează printr-un procedeu impropriu, generator prin el însuși de neclaritate și imprecizie”.

„Astfel, nu este clar dacă noul înțeles al sintagmei „judecătorul de cameră preliminară” are în vedere înlocuirea din tot cuprinsul legii a sintagmei menționate cu cea de „instanță de judecată competentă potrivit legii”. De asemenea, nu este clar dacă înțelesul normelor în vigoare în care se mai regăsește sintagma „ judecătorul de cameră preliminară”, în procesul de republicare sau chiar de aplicare a acestora, urmează să fie adaptat, instanța de judecată competentă potrivit legii urmând să fie stabilită de la caz la caz. În mod evident, această lipsă de predictibilitate a normei face aproape inaplicabile prevederile art. IV din lege ce vizează necesitatea republicării legii, dar în egală măsură și procedura nou introdusă la art. I pct. 188 din legea criticată”.

Parlamentul și-a depășit limitele fixate de Curtea Constituțională și în modificarea Codului penal

Iohannis a transmis, tot vineri, CCR și o sesizare cu privire la neconstituționalitate Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

„Parlamentul a adoptat legea criticată cu depășirea limitelor fixate prin Decizia nr. 650/2018. Astfel, cu ocazia punerii în acord a unora dintre dispozițiile legii, declarate neconstituționale, cu Decizia nr. 650/2018, Parlamentul, pe de o parte și-a ignorat obligația constituțională de a pune în acord textele din legea criticată cu decizii anterioare ale Curții Constituționale, aspect ce contravine dispozițiilor art. 147 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 147 alin. (1) și alin. (4) din Constituție, iar pe de altă parte, în procedura punerii de acord nu a realizat corelările necesare, adoptând reglementări ce contravin principiului legalității, fiind astfel încălcate prevederile art. 147 alin. (2) prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituție”, arată președintele României, în sesizarea formulată cu privire la modificările din Codul penal.

Președintele vorbește și despre modificările aduse articolului 297 din Codul penal referitor la infracțiunea de abuz în serviciu.

„Față de cele de mai sus, având în vedere – pe de o parte raportul de complementaritate fixat de Curtea Constituțională între art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 297 din Codul penal referitor la infracțiunea de abuz în serviciu (pct. 213 din Decizia nr. 650/2018), iar – pe de altă parte necesitatea asigurării unei protecții sporite a valorilor sociale și necesitatea existenței unor pârghii legale de natură a descuraja încălcarea unor asemenea valori [ansamblul considerentelor de la par. 621-626 ale Deciziei nr. 650/2018 enumerate la pct. I.3.lit. a) din prezenta sesizare], soluția abrogării art. 132 din Legea nr. 78/2000 contravine art. 147 alin. (2) prin raportare la alin. (1) și (4) ale aceluiași articol din Constituție”, arată textul sesizării.

De asemenea, șeful statului menționează că abrogarea unui articol din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție a eliminat din actul normativ orice prevedere care are legătură și efect asupra articolului 297 din Codul penal. Iohannis spune că o astfel de abrogare este nejustificată.

„În plus, dacă din rațiuni de corelare legislativă, în măsura în care se aducea vreo modificare art. 297 din Codul penal, aflat în legătură directă cu o normă de incriminare dintr-o altă lege cu dispoziții penale – art. 132 din Legea nr. 78/2000 – s-ar fi putut găsi vreo justificare pentru soluția abrogării art. 132 din Legea nr. 78/2000, în condițiile eliminării oricărei intervenții asupra art. 297 Cod penal, soluția abrogării nu numai că nu își mai găsește vreo justificare, însă lipsește statul de o pârghie legală importantă care să descurajeze încălcarea îndatoririlor de serviciu atunci când funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, ceea ce, prin amploarea sa, poate reprezenta chiar o amenințare la adresa statului de drept”, arată președintele.

Acesta reamintește prevederile din decizia Curții Constituționale din 2018 asupra Codului penal.

Redăm integral prevederile la care face referire Klaus Iohannis în sesizarea către CCR.

„Mai mult, având în vedere că art. 132 din Legea nr. 78/2000 face parte dintr-o lege cu dispoziții penale speciale menite să combată fenomenul corupției, norma de dezincriminare cuprinsă în art. II din legea criticată afectează valori fundamentale ale societății și a fost adoptată cu încălcarea marjei de apreciere a Parlamentului conferită de art. 61 alin. (1) din Constituție. Astfel, considerăm relevantă jurisprudența recentă a Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 584/2018 în care Curtea Constituțională a statuat că:

65. Cu privire la marja de apreciere a Parlamentului în structurarea politicii penale a statului, Curtea, în jurisprudența sa [cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragraful 66], atunci când analizează norme de drept penal substanțial, precizează că, deși, în principiu, Parlamentul se bucură de o competență exclusivă în reglementarea măsurilor ce țin de politica penală a statului, această competență nu este absolută în sensul excluderii exercitării controlului de constituționalitate asupra măsurilor adoptate. Astfel, incriminarea/dezincriminarea unor fapte ori reconfigurarea elementelor constitutive ale unei infracțiuni țin de marja de apreciere a legiuitorului, marjă care nu este absolută, ea fiind limitată de principiile, valorile și exigențele constituționale. În acest sens, Curtea a statuat că legiuitorul trebuie să dozeze folosirea mijloacelor penale în funcție de valoarea socială ocrotită, Curtea putând cenzura opțiunea legiuitorului numai dacă aceasta contravine principiilor și exigențelor constituționale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 824 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 17 februarie 2016). De asemenea, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, respectarea Constituției este obligatorie, de unde rezultă că Parlamentul nu își poate exercita competența de incriminare și de dezincriminare a unor fapte antisociale decât cu respectarea normelor și principiilor consacrate prin Constituție (Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014). (…)

67. De asemenea, în jurisprudența sa, Curtea a statuat că „fenomenul corupției este considerat a fi una dintre cele mai grave amenințări cu privire la instituțiile statului de drept, democrație, drepturile omului, echitatea și justiția socială, cu efecte negative asupra activității autorităților și instituțiilor publice și asupra funcționării economiei de piață. Corupția se constituie într-un obstacol al dezvoltării economice a statului și compromite stabilitatea instituțiilor democratice și fundamentul moral al societății. În consecință, în ultima perioadă, politica penală declarată a statului a fost aceea de a intensifica eforturile în scopul adoptării unor acte normative în materia combaterii corupției, care, printre altele, să prevadă incriminarea coordonată a tuturor infracțiunilor de corupție la toate nivelurile autorităților și instituțiilor statului” [Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014].

68. Prin urmare, din cele de mai sus, rezultă că marja de apreciere a legiuitorului este una redusă atunci când în discuție sunt infracțiunile de corupție sau asimilate acestora, astfel încât controlul Curții Constituționale este unul strict. În cauza de față, modificările preconizate sunt contrare exigențelor statului de drept, tocmai pentru că odată intrate în dreptul pozitiv afectează capacitatea statului de a lupta în mod eficient împotriva fenomenului corupției. Or, obligația pozitivă a statului este aceea de a-și crea un sistem normativ apt să răspundă la amenințările la adresa valorilor sale constituționale, să asigure buna și corecta funcționare a autorităților și instituțiilor sale și să protejeze securitatea juridică a cetățeanului. De aceea, legiuitorul are obligația constituțională să reglementeze măsuri cu finalitatea mai sus indicată, iar nu să adopte soluții legislative care împiedică realizarea acesteia. În consecință, Curtea constată că textul legal criticat încalcă obligația pozitivă a legiuitorului derivată din art. 1 alin. (3) din Constituție, cu referire la exigențele statului de drept, de a reglementa un sistem unitar de norme penale apte să combată fenomenul corupției.

69. De asemenea, Curtea reține că infracțiunea analizată ca natură juridică fiind una de corupție, rezultă, din această calificare, că devin aplicabile, în coordonatele prezentei cauze, Convenția penală privind corupția, adoptată de Consiliul Europei la 27 ianuarie 1999, la Strasbourg, ratificată de România prin Legea nr. 27/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 30 ianuarie 2002, și Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, ratificată de România prin Legea nr. 365/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 5 octombrie 2004.

70. Convenția penală privind corupția prevede că fiecare parte – stat semnatar al convenției – adoptă măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracțiune, conform dreptului său intern, atunci când s-a săvârșit cu intenție, fapta de a propune, de a oferi sau de a da, direct ori indirect, orice folos necuvenit unuia dintre agenții săi publici sau persoanei membre a unei adunări publice naționale care exercită puteri legislative sau administrative, pentru el sau pentru altcineva, pentru ca acesta să îndeplinească ori să se abțină de la îndeplinirea unui act în exercițiul funcțiilor sale (corupția activă) sau fapta unuia dintre agenții săi publici de a solicita sau de a primi, direct ori indirect, orice folos necuvenit pentru el sau pentru altcineva ori de a accepta oferta sau promisiunea cu scopul de a îndeplini ori de a se abține să îndeplinească un act în exercitarea funcțiilor sale (corupția pasivă) [a se vedea art. 2 și 3 din Convenție]. Astfel, art. 3 din Convenția penală cu privire la corupție prevede că „Fiecare parte adoptă măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracțiune, conform dreptului său intern, atunci când s-a săvârșit cu intenție, fapta unuia dintre agenții săi publici de a solicita sau de a primi, direct ori indirect, orice folos necuvenit pentru el sau pentru altcineva ori de a accepta oferta sau promisiunea cu scopul de a îndeplini ori de a se abține să îndeplinească un act în exercitarea funcțiilor sale”.

71. Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției prevede obligația fiecărui stat parte de a adopta măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracțiune, în cazul în care actele au fost săvârșite cu intenție, faptelor vizând corupția agenților publici naționali (art. 15), sustragerea, deturnarea sau altă folosire ilicită de bunuri de către un agent public (art. 17), traficul de influență (art. 18), abuzul de funcții (art. 19), îmbogățirea ilicită (art. 20). Curtea reține că incidență în cauză are art. 15 lit. b) din Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției, potrivit căruia „Fiecare stat parte adoptă măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracțiune, în cazul în care actele au fost săvârșite cu intenție: [] b) faptei unui agent public de a solicita ori de a accepta, direct sau indirect, un folos necuvenit pentru sine ori pentru altă persoană sau entitate, cu scopul de a îndeplini sau de a se abține să îndeplinească un act în exercițiul funcțiilor sale oficiale”.

72. Prin urmare, textul de lege astfel cum acesta este normat în prezent răspunde finalității acestei obligații internaționale asumate de statul român, iar a reduce sfera sa de incidență ar echivala, astfel cum s-a arătat, cu acceptarea și tolerarea unor acte de corupție, ceea ce intră, în mod fundamental, în coliziune cu obligațiile internaționale asumate de statul român. Curtea reține că marja de apreciere a statului în structurarea politicii sale penale este limitată, pe lângă exigențele expres stabilite în textul Constituției, de obligațiile internaționale pe care acesta și le-a asumat, iar, în ceea ce privește combaterea corupției, domeniu în care actele internaționale creează obligații în sarcina statelor în sensul normativizării unor astfel de infracțiuni, statul trebuie să incrimineze astfel de fapte, activitatea sa normativă fiind îndreptată spre un asemenea scop. Dezincriminarea unor fapte de corupție, rezultată din jocul reglementărilor referitoare la latura obiectivă a textelor de lege în vigoare, precum în cauza de față, echivalează cu o nerespectare a obligațiilor sale internaționale. Încălcarea obligațiilor asumate de România prin tratatele la care este parte contravine prevederilor constituționale ale art. 11 alin. (1) care consacră obligativitatea statului român de a respecta întocmai și cu bună-credință obligațiile ce îi revin din tratatele la care este parte [a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 195 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 5 iunie 2015, paragraful 25]”, arată sursa citată.

Pe 24 aprilie, Camera Deputaţilor a adoptat, ca for decizional, proiectele pentru modificarea Codului penal şi a celui de procedură penală. Procedura parlamentară a fost reluată după ce lui Tudorel Toader i s-a reproşat că nu iniţiază OUG pentru aceste modificări.

Ulterior adoptării celor două proiecte de lege, preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat că nu s-a adus în Parlament nicio modificare faţă de decizia Curţii Constituţionale.

Ce modificări au fost făcute la Coduri

Pe 23 aprilie, Comisia specială pentru revizuirea legilor justiţiei a adoptat un raport favorabil pe Codul Penal în forma adoptată de Senat. Astfel au fost eliminate prevederile declarate neconstituţionale de CCR. Comisia specială a preluat și prevederile declarate constituţionale de CCR.

Printre articolele eliminate, în urma deciziei CCR, se numără şi articolul 64 (1), care prevedea: „În cazul în care pedeapsa amenzii nu poate fi executată în tot sau în parte din motive neimputabile persoanei condamnate, instanţa înlocuieşte obligaţia de plată a amenzii neexecutate cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate stabilite prin expertiză medico-legală, persoana nu poate presta această muncă. Unei zile-amendă îi corespunde o zi de muncă în folosul comunităţii”.

Astfel, articolul 64 (1) revine la forma în vigoare: „Executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii (1) În cazul în care pedeapsa amenzii nu poate fi executată în tot sau în parte din motive neimputabile persoanei condamnate, cu consimţământul acesteia, instanţa înlocuieşte obligaţia de plată a amenzii neexecutate cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Unei zile-amendă îi corespunde o zi de muncă în folosul comunităţii”.

Şi articolul 96 (4) din proiectul de lege trimis la promulgare va fi eliminat. Acesta prevedea: „Dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, cu intenţie descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei.”

În legea în vigoare, articolul 96 (4) arată: „Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere (4) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei”.

Şi prevederile declarate neconstituţionale ale articolului 100 privind condiţiile liberării condiţionate în cazul pedepsei cu închisoarea sunt propuse a fi eliminate de către Comisia pe legile justiţiei. Astfel, se propune eliminarea literei d) a articolului 100, care prevede: „nu există probe din care instanţa să aprecieze că persoana condamnată nu s-ar fi îndreptat şi nu s-ar putea reintegra în societate”.

Restul prevederilor din articolul 100 au fost preluate în Comisie, după ce Curtea Constituţională a decis că prevederile sunt constituţionale:

„Art. 100. – (1) Liberarea condiţionată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă:a) cel condamnat a executat cel puţin jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin două treimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 15 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;c) cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească”, prevede articolul 100 din proiectul de lege privind Codul penal, trimis la promulgare.

De asemenea, Comisia a modificat şi articolul 75 privind circumstanţe atenuante, declarat constituţional de CCR.

„Articolul 75 alineatul (1), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins: „d) acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracţiune, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, dacă făptuitorul nu a mai beneficiat de această circumstanţă într-un interval de 5 ani anterior comiterii faptei. Circumstanţa atenuantă nu se aplică în cazul săvârşirii următoarelor infracţiuni, dacă au produs un prejudiciu material: tâlhărie, piraterie, furt calificat, fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice”, potrivit amendamentului adoptat de Comisie.

Comisia Iordache a dat raport de admitere și pentru Codul de procedură penală, care ulterior a fost adoptat de către Camera Deputaților, decizional.

Astfel forul legislativ a eliminiat din Codul de procedură penală articolul 8 (2) din proiectul de lege pentru modificarea Codului de procedură penală. El prevedea: „Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, la judecarea cauzei de un judecător imparţial şi independent. Repartizarea tuturor cauzelor către judecători se face aleatoriu”.

Totodată, Comisia specială pentru modificarea legilor justiţiei a eliminat articolul 10 (2): „Organele de urmărire penală şi instanţele de judecată sunt obligate să asigure subiecţilor procesuali principali şi avocatului timpul necesar pregătirii apărării, care nu poate fi mai mic de 3 zile, cu excepţia luării sau judecării măsurilor preventive, când termenul nu poate fi mai mic de 4 ore şi înlesnirile necesare pregătirii apărării, prin punerea la dispoziţie şi comunicarea întregului material de urmărire penală în formă electronică. Termenele curg de la momentul la care organele de urmărire penală sau instanţa de judecată comunică părţilor măsura luată”, prevedea articolul 10 (2), care a fost eliminat în comisie.

Membrii comisiei au eliminat și articolul 15 din proiectul legislativ şi revenirea acestuia la forma în vigoare: „Condiţiile de punere în mişcare sau de exercitare a acţiunii penale. Acţiunea penală se pune în mişcare şi se exercită când există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu există cazuri care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acesteia”, prevede articolul 15 al Codului de procedură penală, forma în vigoare.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii