Ion Caramitru spulberă Guvernul Dăncilă. Cere demisia 1
Ultima Ora Politic

Ion Caramitru spulberă Guvernul Dăncilă. Cere demisia

Ministrul Culturii, Valer Daniel Breaz, este atacat din lumea teatrului. Managerul general al Teatrului Naţional din Bucureşti, Ion Caramitru, îi cere demisia acestuia. Acesta îl acuză că l-ar fi amenințat atunci când a mers să se plângă de lipsa bugetului.

„A fost destul să ridicăm problema de supraviețuire a instituțiilor și să deschid gura pentru lipsa de buget, ca să fiu amenințat cu Corpul de control al ministrului. Așa ceva este inadmisibil”, a spus Caramitru.

Ministrul Culturii a spus că există câteva instituții care au cerut o suplimentare la bunuri și servicii.

„Este vorba despre capitolul bunuri și servicii, de unde se plătesc anumite cheltuieli.”, a spus Breaz.

Întrebat dacă va demisiona, ministrul a răspuns:

„N-am niciun motiv să demisionez. Eu ceea ce am făcut până în momentul de față a fost să gestionez cât se poate de realist ceea ce înseamnă bugetul Culturii și cred că în aceste șapte luni am realizat lucruri importante pentru Ministerul Culturii”.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.