Iohannis cere ajutorul liderilor europeni, "în regim de urgenţă", pentru găsirea unor soluţii de a pune capăt crizei din Republica Moldova
Klaus Iohannis, primirea unor ambasadori străini cu ocazia prezentări scrisorilor de acreditare
Ultima Ora Politic

Iohannis, participare la întâlnirea reprezentanților statelor din cadrul Parteneriatului Estic

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va participa luni, 13 mai a.c., la Bruxelles, Regatul Belgiei, la o întâlnire cu reprezentanții statelor din cadrul Parteneriatului Estic (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova, Ucraina).

Întâlnirea are loc la invitația Președintelui Consiliului European, domnul Donald Tusk, şi este prilejuită de aniversarea a 10 ani de la lansarea Parteneriatului Estic, inițiativă care constă în crearea unei zone comune de democrație, prosperitate, stabilitate și strânsă cooperare între statele membre UE și statele partenere.

La întâlnire vor participa, de asemenea, şi reprezentanții principalelor instituții europene, Președintele Consiliului European, domnul Donald Tusk, Președintele Comisiei Europene, domnul Jean-Claude Juncker, Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate al Uniunii Europene, doamna Federica Mogherni, şi Președintele Parlamentului European, domnul Antonio Tajani. Președintele României va fi prezent la eveniment în calitate de șef al statului care deține Președinția Consiliului Uniunii Europene.

Cu acest prilej, Președintele Klaus Iohannis se va pronunța pentru continuarea angajamentului Uniunii în cadrul Parteneriatului Estic, dar şi pentru aprofundarea și consolidarea acestui parteneriat.

Totodată, Președintele României va sublinia faptul că, în cei 10 ani de la lansare, Parteneriatul a contribuit la consolidarea economiilor și a societăților partenerilor din Est, dar şi la extinderea stabilității la frontierele UE.

De asemenea, Președintele Klaus Iohannis va evidenția faptul că Uniunea Europeană va acționa în continuare în funcție de nivelul de ambiție al partenerilor estici, respectând alegerile individuale ale acestor state, menționând că Uniunea așteaptă un angajament politic continuu din partea țărilor partenere în ceea ce privește punerea în aplicare a angajamentelor luate în relație cu UE.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.