Klaus Iohannis va participa la aniversare a 144 de ani de existență a Partidului Național Liberal
Ultima Ora Politic Social

Iohannis face în ciudă PSD-ului chiar de Congres

Preşedintele Klaus Iohannis primeşte, astăzi, la Sibiu, Medalia de Onoare a FDGR. Distincţia îi este acordată pentru activitatea sa ca preşedinte al Forumului, ca primar al Sibiului şi ca şef al statului, dar şi pentru contribuţia în promovarea valorilor şi tradiţiilor minorităţii germane. Evenimentul va avea loc la ora 11.00, exact în momentul în care începe și Congresul PSD.

Medalia de Onoare (Goldene Ehrennadel) este cea mai înaltă distincţie acordată de Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR).

Ea îi este acordată şefului statului în semn de apreciere pentru întreaga sa activitate ca preşedinte al Forumului Democrat al Germanilor (2002-2013), primar al municipiului Sibiu (2000-2014) şi preşedinte al României, precum şi pentru „importanta sa contribuţie în promovarea valorilor şi tradiţiilor minorităţii germane şi la dezvoltarea acestei comunităţi”, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Klaus Iohannis va primi Medalia de Onoare a FDGR la Sibiu.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.